Paine pufoasa cu malai


Paine cu malai, reteta simpla la masina de paine

Paine pufoasa cu malai detaliu felii

Paine pufoasa cu malai, o reteta smpla si rapida pentru masina de paine. Paine cu malai pentru sandvisuri reteta pas cu pas. Paine cu faina de malai fina coapta la aparat. 

Painea cu malai era specilaitatea bunicii mele. O facea cel putin o data pe luna si, chiar daca mereu ne spunea sa asteptam sa se raceasca, ciupeam cate un mic coltisor din painea aburinda. La scoala eram invidiati pentru sandvisurile cu paine de malai. Chiar daca umplutura era destul de banala, in general cu salam de vara sau parizer, aceasta paine aromata transforma sandvisurile noastre in adevarate delicii. Cand se intampla sa nu pot manca decat un sandvis, il dadeam la schimb pe al doilea pentru o prajitura Eugenia.

Pentru sandvisuri cu mezeluri sau branzeturi, aceasta paine aurie cu malai este excelenta. Nu se sfarama, se taie perfect. Nu refuz o felie de paine cu malai nici langa o farfurie de ciorba sau la tocanite. Miezul pufos inmuiat in sosul de tocanita sau in farfuria de ciorba are un gust putin spus minunat.

Cum facem paine de malai la masina de paine

Daca bunica cocea painea in cuptor, pentru o preparare mult mai rapida si mai simpla putem folosi masina de paine. Eu am copt painea la masina de paine Heinner model HBM-900BKSS. Are o putere de 600W, capacitatea de 700-900g si nu mai putin de 12 programe pentru cele mai delicioase si rapide preparate din bucataria noastra.

Paine cu malai la masina de paine

  1. Basic – Standard (pentru framantarea, dospirea si coacerea painii normale)
  2. French – Paine Frantuzeasca (pentru prepararea painii frantuzesti cu coaja crocanta)
  3. Whole Wheat – Paine integrala (pentru prepararea painii integrale)
  4. Quick – Paine rapida (paine rapida cu praf de copt sau bicarbonat)
  5. Sweet – Paine dulce (pentru prepararea painii dulci cu consistenta crocanta)
  6. Ultra fast-I – Ultrarapid 1 (pentru coacerea painii cu o greutate de 900 g, in cel mai scurt timp)
  7. Ultra fast-II – Ultrarapid 2 (pentru coacerea rapida a painilor pana la 680g)
  8. Dough – Aluat (doar pentru framantarea si dospirea aluatului)
  9. Jam – Gem (pentru prepararea gemurilor)
  10. Cake – Prajituri (pentru prepararea prajiturilor cu praf de copt sau bicarbonat de sodiu)
  11. Sandwich – Paine pentru sandvisuri (pentru preparea painii cu o coaja subtire, speciala pentru sandvisuri),
  12. Bake – Coacere, un program dedicat exclusiv coacerii.

In functie de programul ales, putem selecta gradul de rumenire, greutatea si durata coacerii. Masina de paine Heinner este foarte usor de programat, cu drag va recomand sa o incercati.

VEZI AICI SI RETETA DE PAINE CU LAPTE LA MASINA DE PAINE

Paine pufoasa cu malai – Ingrediente (o paine de 750 g)

  • 225 ml apa
  • 1 ou mediu
  • 380 g faina alba
  • 70 g malai fin
  • 7 g drojdie uscata / 20 g drojdie proaspata
  • 1 lingurita mica rasa sare
  • 1/2 lingurita zahar
  • 1 lingura ulei de masline

Paine cu malai simpla si rapida la masina de paine – Preparare pas cu pas

  • Punem apa, uleiul, oul batut cu o furculita, zaharul  si sarea in cuva masinii.

paine cu malai la masina de paine

  • Adaugam faina alba si malaiul, formam o gropita in centrul fainii si adaugam drojdia uscata. Daca folosim drojdie proaspata, o rupem in bucatele mici si apoi o punem in centrul fainii.

paine pufoasa cu malai la masina de paine

Este foarte important ca drojdia sa nu intre in contact cu ingredientele lichide.

  • Inchidem capacul masinii de paine, setam programul BASIC (pentru framantarea, dospirea si coacerea painii normale), la GREUTATEA PAINII, selectam II. Eu am ales MEDIU la gradul de rumenire.
  • Dupa ce am facut cele 3 selectii (program basic, culoare si greutate), apasam butonul PORNIRE.

Paine pufoasa cu malai – Coacere la aparat Heinner

  • Masina de paine va incepe sa framante aluatul, va cotinua cu dospirea si coacerea painii cu malai.
  • Programul dureaza 3 ore, timp in care putem sa ne ocupam de alte treburi.
  • La finalul programului, aparatul va emite 10 semnale sonore. Pentru a opri masina, tinem apasat butonul PORNIRE/OPRIRE timp de 3-5 secunde.

Cum scoatem painea din masina de paine

  • Deshidem capacul si, cu ajutorul unei manusi de bucatarie (atentie, manerul si cuva sunt fierbinti), rotim cuva in sens contrar si o scoatem din masina.

paine cu malai in masina

  • Lasam painea 2-3 minute in cuva, apoi cu o spatula de plastic desprindem partile laterale ale painii.

paine cu malai in masina heinner

  • Scuturam cuva pana cand vedem ca painea se desprinde corect de pe margini, apoi o raturnam pe un tocator.
  • Mutam painea fierbinte de malai pe un gratar, o lasam sa se raceasca cca 20 de minute, apoi o feliem si o servim.

paine pufoasa cu malai felii

 

Paine pufoasa cu malai fara masina de paine – Preparare pas cu pas

Daca nu avem masina de paine, putem prepara manual aceasta paine pufoasa cu malai.

  1. Punem faina de malai si faina alba intr-un vas. Daca folosim drojdie uscata, o amestecam cu ambele tipuri de faina.
  2. Adaugam apa usor calduta (nu fierbinte), oul usor batut cu furculita, uleiul de masline si zaharul si incepem sa framantam. Cand aluatul capata consistenta, adaugam sarea si framantam pana cand obtinem un aluat de paine elastic.
  3. Acoperim vasul cu folie de plastic alimentara si lasam aluatul sa dospeasca cca 90 de minute sau pana cand isi dubleaza volumul.
  4. Il scoatem din vas, ii dam o forma rotunda sau o forma de franzela (vezi aici forma de franzela). Asezam painea in tava de cuptor tapetata cu hartie de copt, o acoperim cu un servet de bumbac si o lasam sa dospeasca, intr-un loc caldut, ferit de curent, pentru inca 30-45 de minute.
  5. Coacem painea cu malai in cuptorul preincazlit la 200°C, pentru cca 30-45 de minute. Temperatura variaza in functie de cuptor (electric sau pe gaz).
  6. O scoatem din cuptor si o lasam sa se raceasca pe un gratar. Pofta buna!
Print Friendly, PDF & Email
Sumar
recipe image
Nume Reteta:
Paine pufoasa cu malai
Autor:
Publicata:
Timp preparare:
Timp gatire:
Timp total:
Voturi:
51star1star1star1star1star Based on 7 Review(s)

13 comentarii la “Paine pufoasa cu malai

  1. Evelyne spune:

    Buna Laura, te urmaresc de multi ani, am încercat nenumărate rețete până acum, iar ieri m-ai inspirat din nou cu painea cu malai, pe care am si făcut-o. Am primit multe complimente si nu a mai ramas nimic din ea, atat a fost de buna, cu toate ca emoțiile au fost mari, nu știam cum va ieși la cuptorul meu electric si capricios.
    Mulțumesc inca o dată si felicitări pentru tot ceea ce faci, esti minunata.

  2. Alexandru spune:

    O idee foarte buna, chiar nu m-am gandit niciodata sa adaug in compozitie si putin malai.

    Am incercat si eu reteta cu paine italieneasca, rezultatele sunt uimitoare. In plus nu mai trebuie sa pleci de acasa, mai ales in perioada aceasta.

  3. Buciuman spune:

    Buna ziua doamna Laura,
    Va urmaresc de multi ani, am incercat multe retete ( pe unele le tot fac) si pana azi nu v-am multumit pentru excelentele retete postate de dvs. De Paste am facut ” mini pascutele ” care au fost delicioase. Multumesc, va doresc multa sanatate si la multe retete reusite.

  4. iul spune:

    Buna ziua,
    Din.poza painea.nu.prea este crescuta si implicit pufoasa..sincer!
    Stiu.pt ca am masina la fel, si nici macar o data.nu a crescut sa iasa pufoasa, ci..arata ca asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

lauraadamache.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor