Baghete de casa frantuzesti reteta simpla


Baghete de casa frantuzesti, reteta pas cu pas de paine de casa

Baghete de casa frantuzesti

Baghete de casa frantuzesti, reteta pas cu pas. Paine bagheta cu coaja crocanta si miez pufos. Mini baghete crocante pentru sandvisuri, o reteta de paine de casa delicioasa. 

Baguette (bagheta) este, fara indoiala, cea mai cunoscuta paine frantuzeasca. Are o forma alungita, lungimea poate ajunge la 1 metru, o crusta crocanta divina si un miez pufos ca un fulg. Nu este deloc o paine greu de facut, iar ingredientele se regasesc in bucataria fiecarei gospodine: apa, faina, drojdie, sare.

Eu am o slabiciune pentru painea bagheta, mi se pare perfecta din toate punctele de vedere. Forma baghetelor ne permite sa le umplem cu ce ne place noua mai mult: mezeluri, branzeturi, legume, iar dimineata, la micul dejun, nimic nu poate fi mai gustos decat o felie de bagheta proaspata unsa cu unt si gem.

Acum multi ani cumparam baghetele din supermarket, dar de cand am inceput sa fac aceasta reteta de paine bagheta, nici nu ma gandesc sa o mai cumpar din market. Daca o sa incercati aceasta paine de casa, sunt sigura ca nu o veti mai cumpara nicodata din magazin.

VEZI AICI SI RETETA DE BAGHETE CU FAINA INTEGRALA

Forma de baghete nu este neaparat necesara, cu toate acestea painea coapta in ea iese mult mai crocanta. Datorita gaurilor cu care este prevazuta forma, caldura coace uniform painea, iar la final vom obtine o bagheta ca la brutarie, perfect crocanta. Daca nu aveti forma, nicio problema, puteti coace baghetele in tava de cuptor.

Aluatul de bagheta este mai hidratat decat cel al painii clasice, cu toate acestea nu se lucreaza greu. Haideti sa vedem impreuna cum se fac baghetele.

Baghete de casa frantuzesti – Ingrediente 4 baghete cca 30 cm

  • 500 g faina tip 550
  • 320 ml apa
  • 14 g drojdie proaspata / 5 g drojdie uscata
  • 20 g sare
  • 1/4 lingurita zahar

Paine frantuzeasca Baguette – Preparare pas cu pas

Cum facem aluatul de baghete crocante

  • Punem faina in vasul robotului, adaugam apa usor calduta (atentie, apa trebuie sa fie doar usor calduta, ca la soare, nu fierbinte), si drojdia proaspata frecata cu zaharul.
  • Pornim robotul si framantam aluatul pana cand capata putina consistenta (ca in poza de mai jos)

aluat de baghete

  • In acest moment adaugam sarea si framantam in continuare pana cand aluatul devine elastic (cca 20 de minute la viteza medie).
  • Ungem un vas cu putin ulei si punem aluatul framantat in el.

aluat de baghete de casa

  • Il acoperim cu folie de plastic alimentara si il lasam sa dospeasca intr-un loc caldut, ferit de curent, pentru 1h30m sau pana cand isi dubleaza volumul.

aluat dospit baghete paine

Cum dam forma baghetelor de casa frantuzesti

  • Rsturnam aluatul dospit pe planul de lucru pudrat cu foarte putina faina si il impartim in 4 bucati egale.

baghete de casa preparare

  • Presam fiecare bucata de aluat pana obtinem o forma dreptunghiulara.
  • Pliem un sfert din latura lunga peste aluat si o presam usor.

baghete de casa formare

  • Pliem din nou pana la jumatate si presam.

baghete de casa forma

  • Pliem pentru a treia oara si sigilam foarte bine ruloul obtinut.

baghete de casa forma

  • Rulam franzela pe planul de lucru pana obtinem un diametru de cca 4-5 cm.
  • Punem franzelele in forma de baguettes.

baghete in forma

  • Le acoperim cu un servet de bumbac si le lasam sa dospeasca intr-un loc caldut, 30 de minute.

baghete in forma

  • Dupa ce au dospit, facem trei incizii hotarate, adica taiem painea fara sa trecem din nou cutitul prin aceiasi taietura. Inciziile trebuie sa fie adanci de cca 1 cm.

Foarte important! Taiem baghetele exact inainte de a le baga in cuptor. Asadar preincalziti cuptorul si exact in momentul in care le bagati la copt, faceti aceste taieturi.

Cum se coc baghetele de casa

Pentru o crusta crocanta si un miez cu adevarat pufos, baghetele frantuzesti trebuie coapte in prezenta aburului. Este foarte important acest aspect. Iata cum procedam.

  • Punem in partea inferioara a cuptorului o craticioara metalica in care adaugam cca 200 ml apa calda.
  • Setam cuptorul la 220°C, functie traditionala (caldura de jos si de sus) si cand acesta a atins temperatura, punem baghetele in cuptor, pe treapta a treia.

Craticioara cu apa va ramane in cuptor pana la final.

  • Coacem painea baghete, pentru 10 minute la 220°C, apoi reducem temperatura la 200°C si le mai coacem inca 30 de minute.
  • Scoatem baghetele din cuptor si, dupa ce s-au racit, le feliem.

baghete coapte

  • Eu nu am avut rabdare sa se raceasca complet, mi-am taiat 2 felii calde si le-am mancat cu unt si cu sare. O minune aceasta combinatie!

baghete de casa felie

Pofta buna!

Daca vreti sa auziti cat de frumos „canta” aceasta paine crocanta frantuzeasca, click pe clipul de mai jos. Clipul a fost facut astazi, deci baghetele au deja 1 zi vechime si nu si-au pierdut deloc consistenta crocanta.

 

Print Friendly, PDF & Email
Sumar
recipe image
Nume Reteta:
Baghete de casa frantuzesti reteta simpla
Autor:
Publicata:
Timp preparare:
Timp gatire:
Timp total:
Voturi:
4.51star1star1star1star1star Based on 9 Review(s)

12 comentarii la “Baghete de casa frantuzesti reteta simpla

    • Laura Adamache spune:

      Draga Ana, daca folosesti drojdie uscata, o amesteci direct cu faina, apoi adaugi apa si putin zahar si framanti. Dupa ce aluatul se compacteaza un pic, adaugi sarea si framanti pana cand aluatul devine elastic.

  1. Catalina spune:

    Cam la fel procedez și eu când fac pâine, doar ca nu folosesc cratiță pt a produce aburi în interiorul cuptorului. Asta pt ca folosesc un cuptor electric și mă gândesc că rezistentele ar avea de suferit… Felicitări pt retete!

  2. Simion Emanuela spune:

    Buna ziua,

    Daca nu avem tavitele respective de copt, se poate utiliza o tava normala de copt pentru cuptor , painile distantate intre ele?
    Multumesc

  3. Viorel Cristian spune:

    Aș dori să-mi prepar niște rondele cu gust de pizza. Aș putea folosi acest tip de pâine, tăiate felii de 1cm, uscate și cu sos de pizza băgate 15minute la cuptor? V-aș ruga să-mi recomandați și un tip de sos cât mai simplu, nu foarte iute, dar cu gust de pizza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

lauraadamache.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor