Sarmale de post cu ciuperci in foi de varza


Sarmale de post, sarmale fara carne, cu ciuperci, orez si legume

sarmale de post cu ciuperci detaliu

Sarmale de post cu ciuperci in foi de varza murata. Reteta de sarmale fara carne, doar cu legume, simpla si lejera. Sarmale cu ciuperci, cum se prepara umplutura cu orez si legume, pas cu pas. 

Stiu ca este cald, dar pentru o portie de sarmale cu mamaliguta si ardei iute, nu ezit sa aprind cuptorul. Vara fac foarte des sarmale fara carne, de post, imi plac atat de mult! Astazi am scos ultima varza murata din congelator si astazi, dis de dimineata, am trecut la treaba. Cu ciuperci, legume si orez, sarmalutele de post au un gust desavarsit!

Bunica ne facea aceste sarmale delicioase de post cu orez, ciuperci si legume, in foi de varza. Nu le facea doar in post, desigur, ci ori de cate ori considera ca era necesar sa facem o pauza de carne. Si daca bunica facea cele mai gustoase sarmale de post in varza, pe mami nu o intrecea nimeni la sarmale de post in foi de vita (→ vezi aici reteta).

iata cum, in copilarie am avut noroc sa ne bucuram de cele mai bune sarmale in foi de varza sau in foi de vita.

Cu ce se fac sarmalele de post in foi de varza murata?

Pentru sarmalutele de post in foi de varza acra, eu am folosit hribi sau bureti, cum se numesc in Ardeal. Au un gust foarte parfumat. Daca nu aveti hribi, pueti folosi ciuperci champignon sau chiar un mix de ciuperci (hribi, galbiori, pleurotus, champignon).

Alte doua ingrediente importante sunt morcovul si ceapa. Morcovul da un gust usor dulce sarmalutelor, iar ceapa, asa cum stim, este nelipsita din orice reteta de sarmale, de post sau cu carne.

Orezul trebuie sa fie cu bob rotund, acesta, datorita continutului mare de amidon, leaga umplutura de sarmale. Eu folosesc orezul cu bob rotund la sarmale, ardei umpluti, orez cu lapte, perisoare.

Sarmale de post in foi de varza dulce

Eu am avut o varza murata in congelator, am lasat-o la decongelat pe timpul noptii, in frigider, iar astazi aveam frunzele de varza moi, perfecte pentru impaturirea sarmalelor.

Dar daca nu avem varza murata, cum facem sarmale de post cu varza dulce? Avem doua variante:

  1. Umplem o oala mare cu apa si o punem la fiert. In momentul in care apa incepe sa fiarba, adaugam 1 lingura plina cu sare si 4-5 linguri cu otet. Adaugam varza curatata de frunzele exterioare si cotor, si o fierbem. Vom observa ca frunzele se desprind treptat in timpul fierberii. Le scoatem una cate una si le punem intr-o sita, astfel incat sa se scurga bine.
  2. O a doua solutie, mult mai simpla, este sa congelam o varza dulce intreaga. Cand vrem sa facem sarmale, scoatem varza din congelator, cu cca 12 ore inainte, si o punem in frigider. Dupa decongelarea completa, frunzele de varza vor fi moi, perfecte pentru impaturirea sarmalelor.

Va invit sa incercati si reteta de sarmale traditionale cu carne sau delicioasele sarrmale cu carne in foi de vita.

Sarmale de post cu ciuperci – Ingrediente (40 sarmale)

  • 1 varza murata mare
  • 200 g orez cu bob rotund
  • 2 morcovi mari
  • 50 ml ulei
  • 300 g hribi/ mix ciuperci proaspete
  • 1 ceapa alba mare
  • 1 ardei gras
  • 150 ml suc de rosii + 150 ml apa
  • 2-3 crengute cimbru
  • 1 lingura piper boabe
  • sare (dupa gust)
  • piper macinat (dupa gust)

Sarmale de post cu ciuperci si legume – Preparare pas cu pas

  • Curatam morcovii si ceapa si le tocam foarte foarte marunt (eu le-am tocat la robot). Daca doriti, le puteti da prin razatoarea cu gauri mari.

sarmale de post preparare

  • Punem uleiul intr-o tigaie antiaderenta si adaugam mixul de morcovi si ceapa.

sarmale de post preparare

  • Le sotam 3-4 minute, la foc mediu, apoi adaugam ciupercile tocate foarte marunt. Amestecam bine, condimentam cu sare si piper dupa gust, si le lasam pe foc inca 2-3 minute.

sarmale de post preparare

  • Adaugam orezul (nu spalam orezul si nu il lasam la inmuiat), amestecam si mai lasam pe foc inca 2-3 minute.

sarmale de post preparare

Orezul nu trebuie sa fie gatit, ci doar sa imprumute aroma legumelor. Orezul va fierbe o data cu sarmalele.

  • Important este ca la sfarsitul prepararii, umplutura sa fie bine legata, fara urme de lichid.

sarmale umplutura

  • Lasam umplutura sa se raceasca, apoi impaturim sarmalutele. Eu fac sarmalele de post destul de dolofane, dar voi puteti sa le faceti mai mici.

Cum aranjam sarmalele in cratita/vas de lut?

  • Tocam marunt ce ne-a ramas de la varza murata (cotor, frunze mici).
  • Adaugam in cratita, sau in vasul de lut, 2-3 linguri de ulei, apoi un strat de varza tocata murata. Adaugam cateva boabe de piper, 1 crenguta de cimbru si un strat de sarmalute. Printre sarmalute punem felii subtiri de ardei gras.

sarmale post vas de lut

  • Le acoperim cu varza tocata, formam un nou strat de sarmale de post, printre ele punem din nou felii de ardei si apoi le acoperim cu varza tocata ramasa.

sarmale post vas de lut

  • Amestecam sucul de rosii si apa si le turnam pe deasupra sarmalelor. Adaugam o creguta de cimbru si boabe de piper, acoperim vasul cu capac si il punem in cuptor.

sarmale post vas de lut

 Vasul de lut se pune in cuptorul rece. Dupa ce l-am introdus in cuptor, setam temperatura.

  • Fierbem sarmalele cca 2 ore, la 180°C, apoi le scoatem si le savuram cu pofta, desigur cu mamaliguta si ardei iuti.

sarmale de post cu ciuperci detaliu

Pofta buna!

 

Print Friendly, PDF & Email
Sumar
recipe image
Nume Reteta:
Sarmale de post cu ciuperci
Autor:
Publicata:
Timp preparare:
Timp gatire:
Timp total:
Voturi:
51star1star1star1star1star Based on 3 Review(s)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

lauraadamache.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor