Varzari (Placinte cu varza calita)


Varzari, placinte traditionale umplute cu varza calita

Varzari, placinte cu varza calita prezentare
Varzari, placinte cu varza calita

Am descoperit reteta de varzari, aceste delicioase placinte cu varza calita si aluat dospit, intr-o vacanta petrecuta langa Cluj, acum aproape 20 de ani. Tanti Lenuta, o bucatareasa excelenta din satul in care locuiam, ne-a surprins intr-o zi cu un platou plin cu varzari, necunoscute pana in acel moment. Desi sceptica la inceput, nimic nu mi s-a parut atat de gustos ca acea prima placinta cu varza, fierbinte si pufoasa.

Am mancat vreo patru bucati, cu o pofta si o placere pe care mi le amintesc chiar si acum, iar intr-un final, dupa lungi insistente, mami a facut rost de reteta de varzari cu care ne-a rasfatat de atunci ori de cate ori ni se facea pofta de ele.

Varzarile pe care le cunosc eu se fac cu varza murata calita, le-am incercat si cu varza dulce, dar parca nu au acelasi gust. Reteta placintelor este simpla, iar varza calita folosita in aceasta reteta ca umplutura, poate fi servita si ca garnitura alaturi de o friptura sau carnati.

Varzari, placinte cu varza – Ingrediente (12 bucati)

Aluat dospit varzari – Ingrediente

  • 500 g faina
  • 250 ml apa calduta
  • 12 g drojdie proaspata/5 g drojdie deshidratata + ¼ lingurita mica rasa zahar
  • 30 ml ulei floarea soarelui
  • ½ lingurita mica rasa sare
  • 1 galbenus + 2 linguri lapte (pentru uns varzarile)

Varza calita din varza murata– Ingrediente

  • 700 g varza murata (cantarita dupa ce o tocam)
  • 100 ml ulei arahide/floarea soarelui
  • 1 lingurita mica rasa piper macinat
  • ½ lingurita mica rasa sare

Aluat Varzari – Mod de preparare

  • Punem faina intr-un vas incapator. Frecam drojdia cu zaharul si apoi o amestecam cu apa calduta. Turnam apa in centrul fainii si incepem sa framantam. Cand aluatul capata consistenta, adaugam uleiul si sarea si framantam in continuare pana cand aluatul  devine elastic si nu se mai lipeste de mana.
  • Acoperim vasul cu folie de plastic alimentara si lasam aluatul sa dospeasca intr-un loc caldut, cca 2 ore sau pana cand isi dubleaza volumul.

Varzari, placinte cu varza calita preparare aluat

  • Pentru ca in aceasta reteta de aluat folosim o cantitate mai mica de drojdie (in general pentru 500 g faina avem nevoie de 25 g drojdie) acesta va dospi mai lent.

Cum se face varza calita. Reteta pentru placinte sau garnitura de varza pentru fripturi

  • Punem uleiul intr-o cratita antiaderenta, pe foc mic. Cand uleiul s-a incalzit, adaugam varza murata tocata fin , piperul, sarea si amestecam. Daca varza murata este sarata, ajustam cantitatea de sare sau o eliminam complet.
  • Amestecam varza si o calim, pe foc foarte mic, cca 20 de minute, sau pana cand lichidul eliberat s-a evaporat complet.
  • Stingem focul si lasam varza calita sa se raceasca complet.

Varzari, placinte cu varza calita preparare

Varzari, placinte cu varza – Asamblare

  • Intindem aluatul dospit pe planul de lucru usor pudrat cu faina si il intindem intr-o foaie dreptunghiulara de cca 5-6 mm grosime.
  • Taiem aluatul in patrate de 8-9 cm si adaugam in centrul fiecarui patrat cate 1 lingura mare plina cu varza calita rece.
  • Lipim, doua cate doua, colturile opuse ale fiecarui patrat, apoi lungim cu grija din nou colturile opuse obtinute si le lipim inca o data. Procedeul este asemanator cu cel al poalelor in brau, numai ca pentru varzari vom face o impachetare dubla.

Varzari, placinte cu varza calita asamblare

  • Punem placintele varzari in tava de cuptor tapetata cu hartie de copt, la o distanta de 4-5 cm una fata de cealalata, le acoperim cu un servet curat de bumbac si le lasam sa dospeasca, intr-un loc caldut, inca 30 de minute.
  • Dupa ce placintele varzari au dospit, le ungem cu galbenusul de ou amestecat cu lapte si le coacem, in cuptorul preincalzit la 180°C, pentru cca 20-25 minute sau pana cand se rumenesc uniform.
  • Gustam varzarile dupa ce s-au racit putin, eu nu m-am abtinut, recunosc, si am mancat una fierbinte, dar sunt mult mai gustoase daca le lasam sa se raceasca cateva minute.

Varzari, placinte cu varza calita detaliu

– Tips & Tricks pentru fotografii culinare reusite –

Pentru unele persoane, mancarea de zi cu zi poate sa para un subiect banal, care nu necesita foarte multa implicare atunci cand vorbim de fotografie. Nimic mai gresit. Fotografia culinara are rolul de a transmite observatorului o anumita stare. Nu trebuie sa uitam sa delimitam propria bucatarie de spatiul web. Prin intermediul unei pagini nu putem transmite gustul mancarii, indiferent cat este ea de gustoasa, pur si simplu nu o putem trece dincolo de monitor. Si aici intervine magia fotografiei culinare. Nu vom obtine niciodata o recenzie pozitiva daca preparatul nostru este prezentat intr-un mod neingrijit, asadar va propun cateva sfaturi care va vor ajuta sa va orientati in food photography.

  1. Nu folosi flash-ul integrat pentru fotografia culinara – Preparatele noastre au nevoie de lumina naturala pentru un aspect natural. Pentru mine asta este regula de baza in fotografia culinara. Pentru lumina naturala nu avem nevoie decat de o fereastra, cred ca toti avem asa ceva in casa. Daca lumina este prea puternica, o putem filtra cu ajutorul unei blende, iar in partea opusa acesteia putem pozitiona o alta blenda care va reflecta lumina pe subiect si va elimina umbrele dure. Flash-ul integrat are un efect nedorit asupra preparatelor, in special asupra celor umede. Capata un aspect plat si unsuros, complet neapetisant.
  2. Nu “forta” aspectul preparatelor – Fiecare mancare are o poveste, o istorie, pe care doar fotografii culinari o pot reda in imagini, cat mai fidel posibil. De aceea recomandarea mea este sa nu incercam sa imbracam mancarea “in haine nepotrivite”. De exemplu, o portie de sarmale sau o ciorba taraneasca vor arata intotdeauna mult mai bine si vor transmite un sentiment mult mai cald si mai placut daca le surprindem intr-un cadru rustic, traditional, decat intr-unul sofisticat si modern.
  3. Lasa subiectul principal sa respire – Preparatul principal este de multe ori sufocat de un cadru mult prea incarcat, de o farfurie prea colorata sau, din contra, prea stearsa. In cadru putem adauga ingrediente/condimente folosite la prepararea mancarii, dar niciodata acestea nu trebuie sa fie atat de numeroase incat sa distraga atentia de la subiectul principal. Bininteles, tot ce intra in cadru (legume, verdeturi, mezeluri, branzeturi etc) trebuie sa fie foarte proaspete si de o calitate ireprosabila.
Print Friendly, PDF & Email
Sumar
recipe image
Nume Reteta:
Varzari, placinte cu varza
Autor:
Publicata:
Timp preparare:
Timp gatire:
Timp total:
Voturi:
3.51star1star1star1stargray Based on 65 Review(s)

20 comentarii la “Varzari (Placinte cu varza calita)

  1. Lumi spune:

    Draga Laura, mi-am luat inima in dinti si am incercat reteta ta si , din fericire, varzarile au iesit minunate. Nu am multa experinta cu cocaturile insa cred ca am avut „norocul incepatorului”. 😉 Am avut o singura surpriza: unele dintre ele s-au incapatanat sa nu stea inchise. Oare trebuia sa mai fac ceva sau sa le tin un discurs motivator?
    Te felicit pentru blog si mult succes in continuare!

    • Laura Adamache spune:

      Draga Lumi, ma bucur mult ca ti-au placut. Colturile varzarilor trebuie stranse foarte foarte bine intre ele. Eu, dupa ce le strang bine bine, le si rasucesc un pic ca sa fiu sigura ca nu se desfac in timpul coacerii. Deci, fara frica, strange-le cu putere si apoi rasucste-le un pic.
      Multumesc mult pentru apreciere!

  2. Raluca spune:

    Am descoperit total intamplator reteta ta si mi-am adus aminte de copilaria mea. In fiecare iarna bunicul meu pregatea cele mai apetisante placinte cu varza murata. Toti prietenii mei erau reticenti la inceput si nu vroiau sa guste, dupa aia nu ii mai puteam opri din mancat :)) Desi il ajutam mereu la pregatiri, n-am retinut niciodata reteta exacta. Dar am gasit-o acum si iti multumesc mult! Buni punea si chimen in aluat 🙂

    • Laura Adamache spune:

      Draga Raluca, ma bucur mult ca iti place reteta. Eu ador varzarile, le-as manca cel putin o data pe saptamana.

  3. Andra spune:

    Buna Laura. Soțul meu (care e egiptean) s-a îndrăgostit de varzari într-o excursie la țară și mă tot ruga să îi fac. Știind că toate rețetele încercate de la tine ies minunat am facut-o și pe asta. Au ieșit superb. De lins pe degete. Eu am făcut câteva si cu umplutura de cartofi ca asa se fac la bunicii mei. Mulțumesc pentru reteta. Ești salvarea mea de multe ori.

  4. Catalin Jolobceastai spune:

    Buna, sunt in UK, azi sunt liber, maine fiica mea are la scoala o activitate de caritate, la care elevii vor vinde prajituri; eu ii fac varzari. Drojdie am gasit doar praf, varza murata la magazinul bulgaro-roman, restul ca la noi.
    Sper sa-mi iasa; mi le facea bunica mea, basarabeanca (eu sunt din Iasi), si era bataie pe ele. Mai tarziu le faceam si pentru adulti, condimentand varza cu piper si boia, si era un „snack” extraordinar la spritz.
    Doamne ajuta! Am pus la dospit.

    Catalin J.

  5. Liliana spune:

    Le făcea bunica , în special la o anumita sărbătoare în noiembrie. Erau cele mai bune cu toate ca le fac și eu nu au acea savoare ca a bunicii.

    • Laura Adamache spune:

      Draga mea, gustul din copilarie este foarte greu de reprodus acum.
      Cu toate acestea, preparatele cu care am crescut ne duc cumva in acei ani frumosi si linistiti, nu-i asa?

  6. Carmen spune:

    Mulțumesc! Prima data au iesit perfect, dar nu stiu de ce, a doua oara aluatul este putin uscat.

    Mai încerc! Poate mă ghidați ! Mulțumesc!

    • Laura Adamache spune:

      Poate a doua oara ai folosit alta marca de faina? Daca aluatul iese uscat, mai poti adauga cateva linguri de apa, nu este nicio problema.
      Aluatul trebuie sa fie elastic dupa framantare.
      Cu mult drag!

  7. junca spune:

    Doamna multumim pentru aceasta reteta.Este minunata .Mamaia mea ne face cand eram copii.Si mi-a placut ceva foarte important …. Preparatul principal este de multe ori sufocat de un cadru mult prea incarcat, de o farfurie prea colorata sau, din contra, prea stearsa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

lauraadamache.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor