Pui Cacciatora (pui vanatoresc) – reteta video


Pui cacciatora, reteta originala italiana cu carne de pui si sos de rosii

Pui Cacciatora (pui vanatoresc) este o mancare simpla si delicioasa din bucataria italiana. Denumirea italiana este Pollo alla cacciatora, daca ajungeti in Italia si vedeti in meniul restaurantelor acest preparat, neaparat sa il comandati.

Puiul cacciatora este o mancare taraneasca italiana. Umbria, Marche si Toscana sunt cele trei regiuni in care acest preparat este foarte popular. Eu am invatat sa prepar puiul vanatoresc italian de la o buna prietena din Toscana, o bucatareasa desavarsita.

In reteta originala de pollo alla cacciatora se folosesc putine ingrediente, carne de pui, suc de rosii tip passata sau rosii cherry in sos si neaparat rozmarin si usturoi.

De ce aceasta mancare este numita Pui cacciatora/pui vanatoresc?

Termenul Cacciatora se refera la combinatia de usturoi si rozmarin folosita pentru toate preparatele care poarta acest nume. Coniglio alla cacciatora (iepure in stil vanatoresc) este o alta mancare deosebita unde intalnim usturoiul si rozmarinul. Cele doua ingrediente se pare ca erau preferatele vanatorilor care le includeau in preparatele pe baza de vanat.

In gospodariile italiene, puiul cacciatora era preparat cu ingrediente 100% biologice. Puiul era crescut in curte, vinul rosu provenea din podgoria personala, morcovii, telina, rozmarinul, rosiile si ceapa erau cultivate in propria gradina.

Pui cacciatora, NU pui cacciatore

In online am vazut de multe ori aceasta reteta numita “Pui cacciatore”. Cacciatore, in limba italiana, inseamna vanator/persoana care este pasionata de acest sport, deci nu putem numi acest fel de mancare “pui vanator”.

Cacciatora (alla cacciatora) este un termen care se refera la un stil de a gati carnea (pui, iepure, vanat) cu usturoi, rozmarin sau salvie, vin si uneori sos de rosii.

Asadar, acest fel de mancare italian se poate numi Pui cacciatora/Pui alla cacciatora sau, o traducere exacta, 100% in limba romana, Pui in stil vanatoresc. Este gresit sa numim acest preparat delicios, Pui cacciatore.

In secolul XIX, aceata mancare cu carne de pui si sos, era preferata toscanilor. Era preparata cu ocazia sarbatorilor, mai ales de Craciun. Desi nu este un preparat rafinat, este atat de gustos! Mai ales daca il servim cu o mamaliga calda cremoasa sau cu felii de paine proaspata.

Pentru reteta de mamaliga moale, punem la fiert 1 l de apa. Cand apa incepe sa fiarba, adaugam 1 lingurita mica de sare si 200 g faina de malai, in ploaie. Amestecam cu telul si fierbem mamaliga cca 20-25 minute (timpul de fierbere depinde de tipul de malai folosit).

Ce ingrediente se folosesc in reteta originala de pui cacciatora (pollo alla cacciatora)

In reteta originala, se folosesc doar rosii, telina Apio, morcovi, ceapa, vin rosu, carne de pui, rozmarin si usturoi.

Puiul Cacciatora se poate imbogati cu fileuri de ansoa si cu masline. Mancarea trebuie sa fiarba incet, la foc mic, iar sosul de rosii se va combina de minune cu grasimea lasata de carnea de pui.

Mancarea de pui vanatoresc va avea un sos dens care va imbraca perfect bucatile de carne

V-am pregatit si reteta video pentru Pui Cacciatora. Va astept sa incercati aceasta reteta originala italiana si, daca va plac retetele cu carne de pui, am pe blog o colectie de preparate deliciase si simplu de facut. (click aici pentru retete cu carne de pui)

Pentru ca mancarea trebuie sa fiarba lent, avem nevoie de o tigaie adanca de calitate. Am descoperit de curand produsele Ambition Dajar, iar pentru aceasta reteta am folosit tigaia Ambition cu invelis anti-lipire, de 28 cm, cu acoperire Qualum Basic Jasper. Invelisul de tip Qualum Basic are proprietati anti-lipire foarte bune, ceea ce face vasele si foarte usor de curatat. Produsele Jasper pot fi folosite pe toate tipurile de aragaze, inclusiv cele cu inductie. Tigaia adanca are si un capac practic din sticla temperata.

Masa a fost completata cu tacamuri Ambition Cave (setul contine 24 piese cu un design modern) si cu platoul de servire Ambition din portelan. Mai multe produse Ambition gasiti aici.

Pui cacciatora – reteta traditionala italiana cu carne de pui, sos de rosii, rozmarin si usturoi. Un deliciu!

PUI CACCIATORA (PUI IN STIL VANATORESC) – INGREDIENTE

  • 1 pui (1kg)
  • 400 ml suc de rosii tip passata
  • 1 ceapa medie
  • 1 morcov mediu
  • 1 tulpina telina Apio (12 cm)
  • 1 catel de usturoi
  • 100 ml vin rosu
  • 2 linguri ulei de masline
  • 1 crenguta rozmarin proaspat (6-7 cm)
  • patrunjel (pentru servit)
  • sare
  • piper

PUI CACCIATORA – PREPARARE PAS CU PAS

  • Taiem puiul in bucati potrivite (vom folosi pulpe de pui, aripi, piept si spate). Tocam marunt ceapa, morcovul si telina.
  • Incalzim uleiul in tigaia Ambition cu invelis anti lipire, adaugam bucatile de pui si le sotam, la foc mediu, cca 10 minute (cate 5 minute pe fiecare parte). Dupa 10 minute, adaugam legumele tocate, crenguta de rozmarin si catelul de usturoi intreg, curatat.
  • Amestecam cu grija si calim puiul inca 5 minute, apoi adaugam vinul rosu, sare si piper dupa gust. Dupa ce alcoolul s-a evaporat complet (4-5 minute), eliminam rozmarinul si catelul de usturoi.
  • Adaugam sucul de rosii, amestecam cu grija si acoperim tigaia cu capac.
  • Fierbem mancarea cca 40 de minute, la foc mic. La final sosul trebuie sa fie cremos, iar carnea sa se desprinda de pe os.
  • Stingem focul, condimentam puiul cacciatora cu patrunjel tocat si servim in platoul de servire Ambition din portelan. Eu am facut si o mamaliguta cremoasa, este excelenta cu aceata mancare cu carne de pui si sos. Pofta buna!

RETETA VIDEO – PUI CACCIATORA (PUI IN STIL VANATORESC)

 

Print Friendly, PDF & Email

2 comentarii la “Pui Cacciatora (pui vanatoresc) – reteta video

  1. Lucia spune:

    Buna! Mă tentează și pe mine această rețetă. Credeți că aș putea folosi țelină rădăcina in locul celei apio pentru că momentan nu găsesc în apropiere?… mulțumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *