Salata de orez si legume


Salata de orez cu legume, reteta simpla de salata de vara

Salata de orez si legume detaliu
Salata de orez si legume fripte, reteta lejera de vara

Cat de des fac salata de orez  si legume vara nici eu nu mai stiu, cert este ca eu o consider una dintre cele mai practice, satioase si savuroase retete de salata. Cu salatele de orez nu prea m-am impacat eu multi ani, alegeam mereu salatele de legume proaspete, eventual cu o friptura la gratar langa ele, dar orezul nu-l vedeam eu cu ochi foarte buni in salate. Daca si voi ganditi ca mine, va recomand sa-i dati o sansa. Sunt absolut sigura ca o sa va indragostiti de ea. Se face repede si, cel mai important, poate fi servita ca fel unic la pranz sau la cina.

Salata de orez si legume – Ingrediente (4 persoane)

  • 200 g orez parboiled
  • 1 conserva naut boabe
  • 1 conserva porumb boabe
  • 1 ardei gras rosu
  • 1 ardei gras galben
  • 7-8 rosii cherry
  • 1-2 catei de usturoi
  • 1 lingura plina chives/frunze de ceapa verde tocate
  • 1 lingura plina patrunjel tocat
  • 5-6 frunze mari busuioc
  • 1/2 lingurita maghiran proaspat tocat
  • 1/2 lamaie mica (doar sucul)
  • 4-5 linguri ulei de masline
  • sare
  • piper

Salata de orez si legume – Mod de preparare

  • Pentru inceput curatam ardeii de cotor, seminte si filamente, apoi ii taiem pe lungime in fasii potrivite, de cca 2 cm latime.
  • Spalam si stergem rosiile si le taiem in jumatati.
  • Punem gratarul pe foc mediu, iar in momentul in care s-a incalzit bine, il ungem cu un strop de ulei de masline. Punem ardeii si rosiile pe gratar, le pudram cu putina sare si le frigem cate 2-3 minute pe fiecare parte sau pana cand se inmoaie partial. Legumele trebuie sa aiba o consistenta usor crocanta.
  • Le scoatem pe o farfurie si le lasam sa se raceasca complet.
  • Punem orezul intr-o oala plina cu apa calduta in care am adaugat 1 lingurita rasa de sare. Il fierbem conform instructiunilor de pe cutie, apoi il scurgem, il clatim sub un jet de apa rece si il lasam in sita sa sa scurga si raceasca complet. Dupa ce s-a scurs si racit, il punem intr-un vas.

Salata de orez si legume preparare

  • Taiem ardeii in cubulete mici si ii adaugam in vasul cu orez. Clatim nautul si porumbul sub un jet de apa rece, le lasam sa se scurga foarte bine, apoi le adaugam peste orez.

Salata de orez si legume preparare

  • Dam cateii de usturoi prin razatoarea cu gauri mici si ii amestecam cu uleiul de masline si sucul de lamaie. Adaugam emulsia obtinuta in vas, patrunjelul, maghiranul, busuiocul rupt in bucatele mici si amestecam bine.

Salata de orez si legume preparare detaliu

  • Condimentam salata cu piper si sare si la sfarsit adaugam jumatatile fripte de rosie. Amestecam cu grija, astfel incat sa nu distrugem rosiile.
  • Putem gusta salata de orez si legume imediat sau o lasam in frigider cca 1 ora. Se mentine in frigider, intr-o casoleta inchisa ermetic, pentru cca 2 zile.

Salata de orez si legume fripte pe gratar

Pofta buna!

 

Print Friendly, PDF & Email
Sumar
recipe image
Nume Reteta:
Salata de orez cu legume coapte
Publicata:
Timp preparare:
Timp gatire:
Timp total:
Voturi:
41star1star1star1stargray Based on 26 Review(s)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

lauraadamache.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor