Cotlet de miel cu sos de afine


Cotlet de miel cu sos de afine, o reteta inedita pentru masa de Pasti

Cotlet de miel cu sos de afine detaliu
Cotlet de miel cu sos de afine reteta

Dupa parerea mea, nicio alta bucata de carne de miel nu are gustul si textura frageda pe care o au cotletele. Ca sa ne bucuram pe deplin de gustul lor minunat, acestea nu trebuie coapte prea mult. Ne sunt de ajuns 20 de minute de coacere pentru un cotlet fraged si suculent. Puteti pregati aceste minunate cotlete de miel cu sos de afine pentru masa de Pasti. Cu siguranta vor fi foarte apreciate.

Cotlete de miel cu sos de afine – Ingrediente (4 persoane)

Ingrediente – Cotlete de miel 

  • 1 kg cotlete de miel transate in stil frantuzesc
  • 1 lingura ulei de arahide/floarea soarelui
  • 1 lingura plina mustar Dijon
  • 1 lingurita mica rasa menta uscata
  • 1/4 lingurita mica rasa scortisoara praf
  • 1/2 lingurita rozmarin proaspat tocat
  • 1 varf cutit sare
  • 1/4 lingurita mica piper proaspat macinat

Ingrediente – Sos de afine

  • 150 g afine proaspete
  • 250 ml vin rosu demisec
  • 2 salote mici (40 g curatate si tocate)
  • 1 lingura ulei de arahide/floarea soarelui
  • 2 lingurite otet balsamic
  • 20 g unt
  • sare dupa gust

Cotlete de miel – Mod de preparare

  • Tamponam cotletul cu hartie absorbanta de bucatarie si il taiem in doua bucati egale (eu am avut 12 cotlete, iar dupa ce le-am taiat, am obtinut 2 bucati egale cu 6 cotlete).
  • Incalzim uleiul intr-o tigaie antiaderenta si adaugam bucatile de carne in tigaie. Le rumenim pe toate partile, cate 2-3 minute pe fiecare parte, la foc mediu. Rumenirea ne asigura ca sucurile vor ramane in interiorul carnii, iar cotletele vor fi suculente dupa coacere.

Cotlet de miel cu sos de afine preparare

  • Stingem focul, scoatem carnea din tigaie si o asezam pe un tocator tapetat cu hartie de copt.
  • Amestecam mustarul, scortisoara, rozmarinul tocat, menta, sarea si piperul. Ungem uniform cotletele de miel cu mustarul condimentat.

Sos de afine – Mod de preparare

  • Incalzim o lingura de ulei de arahide intr-o tigaie antiaderenta si adaugam salota tocata marunt. O sotam cca 1-2 minute, pe foc mic, apoi adaugam afinele. Amestecam pe foc mic inca 1 minut si adaugam vinul rosu. Fierbem sosul, pe foc mic, cca 3 minute si stingem focul.

Cotlet de miel cu sos de afine preparare sos de afine

  • Mutam sosul intr-o tava incapatoare si adaugam si cele doua bucati de cotlet de miel.

Cotlet de miel cu sos de afine detaliu preparare

  • Coacem cotletul in cuptorul preincalzit la 190°C, pentru 20 de minute sau pana cand temperatura interna atinge 52°C (culoarea interna este foarte rosie). Temperatura interna a cotletului medium-rare (carnea are o culoare rozalie, este suculenta, dar sangele nu se scurge din ea), trebuie sa fie de 60°C, pentru cotletul bine facute, temperatura ajunge la 74°C. Noua ne plac medium-rare, deci cand termometrul mi-a aratat 60°C, am scos tava din cuptor.
  • Scoatem cotlele din tava si le lasam sa se odihneasca cca 10 minute.
  • Intre timp, eliminam grasimea din tava si mutam sosul intr-o craticioara mica. Il punem pe foc mic, adaugam otetul balsamic si il fierbem pana cand se reduce la aproape jumatate. Adaugam untul si amestecam pana cand se topeste, apoi stingem focul. Pasam sosul cu ajutorul unui blender vertical.
  • Dupa repaus, taiem cotletele si le servim cu sos de afine si, in cazul nostru, cu cartofi noi la cuptor. Delicios!

Cotlet de miel cu sos de afine farfurie

Recomandarea mea pentru cotletul de miel este un pahar de Merlot Notorius de la Crama Rotenberg, un vin rosu sec, taninos, maturat 18 luni in butoaie de stejar romanesc. Este unul dintre vinurile mele preferate.

Cotlet de miel cu sos de afine vin notorius

Pofta buna!

 

Print Friendly, PDF & Email
Sumar
recipe image
Nume Reteta:
Cotlet de miel cu sos de afine
Publicata:
Timp preparare:
Timp gatire:
Timp total:
Voturi:
51star1star1star1star1star Based on 4 Review(s)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

lauraadamache.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor