Salonul International de carte Bookfest 2013


Bookfest 2013, Romexpo – Editura ALL

Ieri, 29.05.2013, la Romexpo, s-a deschis Salonul International de carte Bookfest, editia a VIII-a. Am asteptat aceasta zi cu foarte multa nerabdare si o multime de emotii. Si asta pentru ca ieri m-am intalnit cu primele mele patru carti de bucate. Senzatia a fost de nedescris! In momentul in care le-am vazut in stand si le-am atins, am constientizat cu adevarat existenta lor.

Editura All a transformat cele patru cartulii in niste mici bijuterii. Culorile fotografiilor au iesit absolut perfect, iar designul cartilor m-a lasat fara cuvinte. Le multumesc din suflet celor de la editura pentru profesionalismul si bunul gust de care au dat dovada.

Laura Adamache - Bookfest 2013

Am ajuns in jurul orei 12 si am fost extrem de placut surprinsa cand am aflat ca imediat dupa deschiderea salonului, la ora 10 dimineata, au inceput sa apara si primii cumparatori.

Emotiile au culminat odata cu primul autograf. Desi ma pregatisem sufleteste pentru acest moment, nu pot sa spun ca nu mi-a tremurat deloc mana cand am semnat prima carte.

Carte de bucate - autograf Laura Bookfest 2013

Dupa primele autografe, am inceput sa ma relaxez si sa pot analiza cu ochii „bine deschisi” minunatele titluri cu care ne incanta si anul acesta Editura All.

Radu Beligan va lansa cartea Intre Acte, sambata 1 iunie 2013. Il puteti intalni la Romexpo, standul Editurii All, la ora 11.

Lansare carti de bucate - Bookfest 2013

Horatiu Malaele, Dan Chisu, Alexandru Arsinel, sunt alte nume mari care se regasesc in standul editurii.

 

Bookfest 2013 - Carti de bucate Laura Adamache

Salonul de carte Bookfest va ramane deschis pana pe data 2 iunie, ora 22.00. Atmosfera este minunata, titlurile din acest an sunt foarte interesante, asa ca va sfatuiesc sa il vizitati.

Cele patru ore petrecute la Bookfest s-au scurs intr-un ritm extrem de rapid. Asa ca mi-am luat cartile si m-am indreptat fericita spre casa.

Bookfest 2013 - Laura Adamache

Cartile mele de bucate se pot comanda online de pe siteul editurii All, iar de saptamana viitoare vor fi disponibile si in librarii. 

Voi reveni cu noutati referitoare la data lansarii!! Va multumesc tuturor pentru suport si va astept cu drag la lansare!

Print Friendly, PDF & Email

23 comentarii la “Salonul International de carte Bookfest 2013

  1. Ramona spune:

    Felicitari, Laura! Esti dovada vie a pasiunii transformata in mod de viata! Pentru mine, si nu numai, esti o sursa de inspiratie! Inca o data felicitari si la mai mare! Cu drag

  2. mihaela dima spune:

    Felicitari!
    Cartile arata foarte bine! Am descoperit saptamana trecuta site-ul, am incercat 2 retete si mi-au iesit ca la carte/ ca pe site :). Painea cu masline este foarte buna, din pacate se termina repede.
    Multa bafta si vanzari mari!

  3. miha.diaconescu spune:

    FELICITARI !Draga Laura m-am emotionat pentru tine.Te urmaresc de ceva timp,am incercat destul de multe retete de pe blogul tau.Esti foarte talentata in tot ceeia ce faci si mai ales prezentarea este deosebita.

  4. Ioana spune:

    Felicitari!!! cuvintele sunt de prisos pt astfel de bucurie! nu pot sa iti urez decat mult succes in continuare, la cat mai multe „delicatese” cu file si multe postari pe blog! Pupici!

  5. Doina spune:

    Acum am facut comanda la carti. Mi-ar fi placut sa am si un autograf dar acesta este dezavantajul celor care nu stau in Bucuresti.

  6. A spune:

    Felicitari, Laura! Si eu voi comanda cartile pe net. iti urez cat mai multe realizari si impliniri in lumea celor ce…mananca!

  7. Ghiocel07 spune:

    Felicitari pentru micile bijuterii. Astept noutati despre lansare, sper sa aflu din timp sa-l mandatez pe Cristi sa ma reprezinte. Succes in tot ceea ce faci.

  8. Alina Ghebaur spune:

    Buna ziua,

    sunt tare mandra sa am primul autograf si recunosc ca am fost si eu emotionata, pentru ca desi am mers la targ special pentru aceste carti, nu m-am gandit sa am parte de asa o surpriza minunata! 🙂 Multumesc inca odata si va doresc mult succes pe mai departe.

    Alina Ghebaur

  9. maria elena spune:

    Draga laura, felicitari! Eu consider o mare realizare sa poti expune la Salonul international de carte. Apreciez talentul tau, imaginile deosebite care insotesc retetele tale delicioase. Sunt mandra ca esti romanca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *