Chiftele din soia verde (fasole Mung)

26 comentarii

 

Chiftele din soia verde - fasole Mung

Ca orice produs de origine vegetală, soia nu conţine colesterol. 85 la sută din grăsimile pe care le are în compoziţie sunt nesaturate, adică sănătoase. În plus, conţine fibre solubile, care scad absorbţia colesterolului „rău” în organism.

Prin conţinutul de izoflavonoizi, substanţe cu acţiune similară estrogenilor, soia previne bolile cardiovasculare, infecţiile, chiar şi instalarea cancerului. Atenuează simptomele caracteristice menopauzei, aşadar, este utilă în special femeilor trecute de 40 de ani. Conţine mai puţin calciu decât laptele de vacă, dar acesta se absoarbe mai bine la nivelul oaselor.

Suplimentele zilnice cu izoflavonoizi din soia au dus la creşterea elasticităţii pielii şi la stimularea sintezei de colagen la 75 la sută din femeile incluse într-un studiu realizat la Universitatea „Sao Paolo” din Brazilia. La studiu au participat 30 de femei la menopauză.

Soia conţine în proporţie de 35% proteine şi aminoacizi esenţiali, pe care organismul nu îi poate produce singur. De asemenea, este bogată în acizi graşi esenţiali Omega 3 si Omega 6. Toate acestea fac din ea cel mai bun înlocuitor al cărnii. Totuşi, spre deosebire de aceasta, soia nu conţine fier.

De asemenea, izoflavonoidele din soia apără organismul împotriva cancerului de sân şi de prostată. Soia este o plantă bogată în proteine şi săracă în glucide. Conţinutul ridicat de fibre reduce riscul problemelor digestive.

sursa: www.adevarul.ro

Va propun o reteta delicioasa de chiftele realizate cu acest tip de soia . Recunosc ca este prima data cand o cumpar si o prepar dar cu siguranta nu va fi si ultima pentru ca este absolut delicioasa.

Dupa ce am fiert-o, am constatat ca nu am nici o reteta . Nu am gasit multe retete nici pe net, asa ca am luat taurul de coarne si am improvizat aceste chiftelute care au iesit atat de bune incat l-au cucerit pana si pe Cris.

Chiftele din soia verde - chiftelute

Ingrediente  pt cca. 20 chiftele

300 gr soia verde
2 cartofi medii
1-2 catei usturoi
1-2 linguri pesmet
1 felie de paine
sare
piper
1 lingurita curcuma (optional)
faina
susan

Punem soia la inmuiat pentru 12 ore. A doua zi o spalam  in vreo 2-3 ape si o punem la fiert, la foc mic, in apa cu sare, pana ce rezulta fiarta complet.

Cand soia este aproape fiarta, adaugam in oala 2 cartofi taiati in cubulete. Dupa ce au fiert si cartofii, stingem focul si strecuram legumele. Le lasam sa se raceasca complet,

Chiftele de fasole Mung - amestec

Dupa ce sunt complet reci, adaugam 1-2 catei de usturoi pisati, 1 felie de paine fara coaja muiata in apa si stoarsa foarte bine, sare, piper, cucrcuma si daca aluatul este inca moale adaugam 1-2 linguri de pesmet.

Chiftele de fasole Mung - pregatire

Framantam aluatul  pana se leaga, dupa care formam chiftelele. Ne umezim mainile inainte de a forma fiecare chiftea.

Trecem chiftelele printr-un mix de faina si susan si le prajim in foarte putin ulei (de preferat ulei de arahide sau palmier).

Daca doriti, puteti sa le coaceti la cuptor.  Asezati chiftelele in tava de cuptor tapetata cu hartie de copt si unsa cu putin ulei. Se coc la 180 grade , cuptor preincalzit, pentru 15 minute.

Pofta buna!!

26 Comentarii

  1. Am vazut fasole Mung in magazinele naturiste.
    Am sa incerc retata asta,pentru ce imi place cum arata si imi inspira incredere.

  2. alina villanova

    Laura, soia verde se mai numeste edamame, fasolea Mung e cu totul altceva.

    Sper sa nu te deranjeze comentariul meu.

    • Fasolea mung se mai numeste si soia verde.am in magazinul meu si stiu foarte bine ce este

  3. Excelenta reteta, sanatoasa si de post; o sa incerc sa caut soia verde, iar de nu gasesc, folosesc naut. caci chiar vreau s-o incerc; de mult cautam o reteta de chiftelute fara ou, care sa nu se desfaca in tigaie. te pup, weekend frumos, ca la noi ploua si e frig rau.

  4. Lia scumpa mea sa cumperi neaparat pentru ca este delicioasa.
    Te pupic!!

  5. Nu ma deranjeaza deloc comentariul tau Alina, numai ca Edamame sunt boabe de soia verde cultivate special pentru a se culege inainte de maturare si se fierb cu tot cu teaca. Fasolea Mung sau soia verde pe care am pregatit-o eu, se racolteaza dupa completa maturare si se gasesc uscate in pungulite. Chiar in al doilea link trimis de tine scrie ca fasolea mung se mai numeste si soia verde. Uite aici:

    "Mung bean (Hindi: मूँग), also known as green bean, mung, mongo, moong, moog dal (in Bengali , Marathi), mash bean, munggo or monggo, green gram, golden gram, and green soy".

  6. Raluca draga mea sunt excelente aceste bobite si chiar merita incercate daca le gasesti. Te pupic cu mare drag si un weekend minunat iti doresc!

  7. alina villanova

    Laura, multumesc pentru lamuriri si rabdare!

  8. Anonymous

    Laura, iti multumesc pentru reteta. Si eu, ca si tine, am cumparat ''feves moongs'', raionul de produse indiene, dar nu stiam cum s-o pregatesc. Imi place sa incerc tot felul de retete din bucataria internationala. Voi incerca reteta ta de chiftelutze, cred ca sunt la fel de bune ca si chiftelutzele din ''pois chiche'', renumitele falafel.
    Montréal, Québec

  9. Anonymous

    Laura, am facut chiftelutzele. Delicioase si apreciate.
    Montréal, Québec

  10. In general evit fasolea (de orice fel), dar chiftelutele astea arata delicios.. O s-o rog pe bunica sa mi le faca si..o sa revin cu o parere.:) Merci si..spor la treaba! 🙂

  11. Chiftelele de genul acestea sunt delicioase, ca de altfel si supa care contine fasole mung. Sper sa nu te deranjeze ca insist pe subiect, dar totusi fasolea mung nu este similara cu soia verde, desi uneori este numita si asa. Soia are denumirea stiintifica de Glycine max iar fasolea mung este Vigna radiata, persoanele alergice la soia pot consuma acest tip de fasole fara probleme.

    • Elektra, draga mea, nu ma deranjeaza absolut deloc!!! Iti multumesc tare mult pentru informatii. Pup cu mare drag!!

  12. Am facut si eu chiftelele si imi plac foarte mult. O singura precizare as dori sa fac, soia nu se fierbe in 1-2 ore. La mine s-a fiert in 30 minute de fiecare data. Spun asta pentru ca e pacat sa fierbem soia mai mult decat trebuie si sa pierdem din calitatile ei nutritive.

    • Anca, draga mea, ma bucur tare mult ca ti-au placut.
      Pup cu drag si multumesc pentru precizarea referitoare la timpul de fierbere.

  13. Fasolea Mung n-are nici o legatura soia! Sunt doua lucruri diferite. Cu toate acestea fasolea Mung e mult mai sanatoasa decat soia!

  14. Fasole mung gatesc si eu destul de mult….chiar ieri am terminat o tura de germeni mung pe care i0am folosit la salata de varza cu avocado si rosii…..super bun…..chiftelele la fel le pregatesc si eu, sant delicioase , eu le prajesc in ulei de cocos…..la cuptor am incercat odata si nu mi s-a parut a fi o idee stralucita…produsul final cam lasa de dorit…..supa de mun g este foarte buna si sanatoasa. Timpul de fierbere nu trebuie sa depaseasca 20-30 de minute iar timpul de inmuiere este doar de 15-30 de minute. De regula eu prajesc putintel fasolea mung in wok pentru 7 minute impreuna cu 2-3 linguri de ulei de coconut….apoi o folosesc la altele( supe, prajituri, aluaturi de clatite/pancake etc) …..
    Laura, ai postat o reteta tare bune, ma bucur cand vad lume care mananca sanatos

  15. Azi am cumparat si eu fasole mung desi aici unde locuiesc eu ,in Martinique ,este trecuta ca si soia verde,dar ma rog nu cred ca are f mare importanta,ma bucurat f tare sa gasesc reteta asta, pe care cu siguranta am sa o fac,a-mi place enorm de mult blogul tau,retetele tale,modalitatea ta de a le prezenta …ce sa spun ,jos palaria,esti o draguta….si un model de inspiratie in ale bucataritului,sper sa te intorci din vacanta cu puteri noi si sufletul incarcat de bucurie…cu drag voi urmari si incerca retetele tale..multumim si mult spor in toate.

    • Cerasela, drag mea, iti multumesc din suflet pentru aprecieri!!
      Te astept, cu mare drag, sa ma mai vizitezi.
      Pup dulce dulce!

  16. bona ventura

    Daca vreti ca soia sau fasolea sa fiarba in maxim o ora puneti in apa de fiert 1/2 pastila de l glutamina si nu o sa vina sa credeti ce repede fierbe.

  17. Buna Laura!
    Ai incercat sa faci muguri din aceste seminte de soia verde si daca da,cum ai procedat? as vrea sa incerc sa-i cresc eu pentru pachetele de primavara sau pentru diverse amestecuri de legume in wok!

  18. Am vrut sa spun “germeni” si nu “muguri” :)..deasemeni am vrut sa te mai intreb daca soia e musai sa fie verde(cea obisnuita-bej maroniu, nu e la fel?)

    • Cezara, draga mea, exista o mare diferenta intre soia bobite bej si soia mung. Pentru aceasta reteta avem nevoie de soia Mung.
      Te pup!

  19. Multumesc mult! Voi cauta din cea verde poste gasesc si eu!
    te pup

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.