Tort Mimoza cu crema de vanilie si ananas


Tort Mimoza, reteta italiana de tort pentru ziua femeii

Tort Mimoza detaliu

Pe 8 martie sarbatorim ziua internationala a femeii si cum aceasta zi speciala nu poate sa treaca neobservata, va propun un minunat tort, vesel si colorat, cu crema de vanilie si ananas si un pandispan pufos insiropat cu lichior Limoncello. Tortul Mimoza, in ciuda simplitatii lui, este absolut delicios. In Italia se face de obicei pe 8 martie, cand femeile primesc in dar buchetele de mimoze, flori micute de culoarea soarelui.

Acest tort a imprumutat numele florilor datorita faptului ca se orneaza cu miezul pandispanului sfaramat in mici bucatele, asemanatoare mimozelor. Crema clasica a tortului Mimoza este compusa din crema de vanilie si frisca, dar pentru un gust mai special, se pot adauga mici cubulete de ananas, piersici sau caise conservate. Eu am ales deliciosul ananas rondele de la prietenii mei de la Sun Food, care, in combinatie cu lichiorul Limoncello, a dat un gust proaspat acestui tort de primavara.

Am facut acest tort Mimoza cu gandul la soacra mea care maine implineste o frumoasa varsta!  La multi ani dragi femei, va doresc o primavara plina de zambete si impliniri!

Tort Mimoza – Ingrediente (tort 24 cm Ø)

Ingrediente Pandispan pufos pentru Tort Mimoza (24 cm Ø)

  • 6 oua
  • 180 g zahar
  • 150 g faina
  • 30 g amidon de porumb
  • 1 varf cutit sare
  • 1 lingurita plina coaja rasa de lamaie

Ingrediente – Crema de vanilie si ananas pentru Tort Mimoza

  • 400 ml lapte de vaca
  • 100 ml smantana lichida naturala pentru frisca
  • 40 g amidon de porumb
  • 5 galbenusuri medii
  • 125 g zahar tos fin
  • 1 pastaie vanilie
  • 1 lingurita rasa coaja de lamaie
  • 200 ml frisca lichida naturala pentru frisca + 25 g zahar pudra vanilat
  • 4 g gelatina foi/3 g gelatina praf
  • 6 felii de ananas din conserva

Ingrediente Sirop pentru Tort Mimoza 

  • 100 ml suc de ananas din conserva
  • 100 ml apa
  • 125 g zahar tos fin
  • 50 ml lichior Limoncello

Ingrediente decor Tort Mimoza

  • miez sfaramat pandispan
  • 150 ml smantana lichida pentru frisca + 15 g zahar pudra vanilat
  • 2-3 linguri fulgi de cocos

Pandispan pufos – Mod de preparare

  • Punem ouale intregi intr-un vas, adaugam un varf de cutit de sare, zaharul tos fin si coaja de lamaie si mixam pana cand compozitia isi tripleaza volumul si se deschide la culoare (cca 10 minute la viteza medie a mixerului).
  • Amestecam faina si amidonul si le cernem treptat, in compozitia de oua si zahar.
  • Incorporam faina in compozitia de oua, in 2-3 transe, cu miscari lente, de jos in sus.
  • Tapetam forma cu unt si faina si adaugam compozitia pandispanului. O nivelam cu foarte mare grija, cu ajutorul unei palete.
  • Coacem pandispanul pufos in cuptorul preincalzit la 170°C, pentru 20-25 minute sau pana cand suprafata este aurie si pandispanul se desprinde singur de pe marginile formei.
  • Il scoatem din cuptor, il lasam sa se raceasca cca 5 minute in forma, apoi il rasturnam pe un gratar si il lasam sa se raceasca complet.

Tort Mimoza preparare pandispan pufos

Sirop pentru Tort Mimoza – Mod de preparare

  • Punem apa, sucul de anans si zaharul intr-o craticioara, pe foc mic. Fierbem siropul pana cand zaharul este complet topit, apoi stingem focul si il lasam sa se raceasca 10 minute. Cand siropul este usor caldut, adaugam lichiorul Limoncello si acoperim craticioara cu capac.
  • Lasam siropul sa se raceasca complet.

Crema de vanilie cu ananas – Mod de preparare

  • Punem laptele, smantana lichida si pastaia de vanilie despicata pe lungime, intr-o craticioara, pe foc mic. Cand amestecul este fierbinte (atentie, nu trebuie sa fiarba ci doar sa fie fierbinte), stingem focul, adaugam coaja de lamaie rasa si acoperim craticioara cu capac.
  • Intr-un vas separat, adaugam galbenusurile, zaharul si amidonul de porumb. Amestecam cu telul pana la omogenizare.
  • Eliminam pastaia de vanilie, turnam treptat laptele fierbinte peste amestecul de galbenusuri si amestecam bine.
  • Punem amestecul obtinut din nou in craticioara si fierbem crema de vanilie pe foc mic, pana cand se ingroasa (cca 10-12 minute).
  • Stingem focul si acoperim crema cu folie de plastic alimentara. Folia trebuie asezata in contact direct cu suprafata cremei.
  • Lasam crema sa se raceasca la temperatura camerei, apoi o punem in frigider pentru minim 30 de minute.
  • Intre timp, scurgem feliile de ananas si le tocam in cubulete marunte si punem foile de gelatina la inmuiat in apa rece pentru 10 minute.
  • Punem smantana rece intr-un vas metalic rece si o mixam pana cand capata putina consistenta, apoi adaugam zaharul pudra treptat si mixam la viteza medie pana cand obtinem o consistenta ferma.
  • Scoatem crema din frigider, adaugam cubuletele de ananas si amestecam.
  • Stoarcem foile de gelatina foarte bine si le punem intr-o craticioara mica. Adaugam 1 lingura de apa si le topim pe foc mic, cu mare mare atentie sa nu fiarba! Lasam gelatina sa se raceasca cca 1 minut, apoi o amestecam cu 2 linguri de frisca mixata. Punem gelatina in frisca ramasa si amestecam bine, apoi adaugam frisca in crema de vanilie si amestecam cu grija, de jos in sus, pana la omogenizare.

Tort Mimoza preparare crema vanilie si ananas

Asamblare Tort Mimoza

  • Taiem o felie orizontala de cca 2 cm din partea superioara a pandispanului rece.
  • Cu mare grija decupam miezul partii inferioare de pandispan astfel incat sa obtinem un „cosulet” cu margini groase de cca 1,5 cm si o baza tot de 1,5 cm grosime.

Tort Mimoza asamblare

  • Punem miezul obtinut intr-un vas si il sfaramam in mici bucatele de pandispan. Adaugam 2-3 linguri de fulgi de cocos si amestecam bine.
  • Insiropam uniform cosuletul de pandispan cu siropul rece, apoi il umplem cu crema de vanilie si ananas.
  • Acoperim crema cu felia de pandispan, insiropata si ea foarte bine, si o presam usor.

Tort Mimoza asamblare tort

  • Punem smantana rece intr-un vas metalic rece si o mixam pana cand capata putina consistenta, apoi adaugam zaharul pudra treptat si mixam la viteza medie pana cand obtinem o consistenta ferma.
  • Imbracam tortul cu un strat de frisca si il pudram uniform cu mixul de pandispan si fulgi de cocos.

Tort Mimoza imbracat in frisca si pandispan bucati

  • Punem tortul Mimoza in frigider pentru minim cateva ore, cel mai bine pana a doua zi, apoi il putem orna dupa preferinta.

Tort Mimoza pe platou

  • Daca alegem florile proaspete, ne asiguram ca acestea sunt comestibile si sunt obtinute din seminte biologice, netratate.

Tort Mimoza sectiune

O minunata primavara va doresc!

 

Print Friendly, PDF & Email
Sumar
recipe image
Nume Reteta:
Tort Mimoza
Autor:
Publicata:
Timp preparare:
Timp gatire:
Timp total:
Voturi:
51star1star1star1star1star Based on 23 Review(s)

16 comentarii la “Tort Mimoza cu crema de vanilie si ananas

  1. Cristina spune:

    Buna,

    Arata minunat!
    Insa, am o intrebare. De ce „crema de vanilie” daca nu are nici un pic de vanilie incorporata?

  2. Mihaela spune:

    Buna Laura, nu obisnuiesc sa folosesc amoniacul la copt si voiam sa intreb daca se poate inlocui cu faina si care sunt riscurile?
    Merci mult in avans,
    Mihaela

    • Laura Adamache spune:

      Draga Mihaela, eu nu am folosit amoniac, ci amidon de porumb. Este o diferenta enorma intre cele doua. Amoniacul este un agent chimic de crestere, iar amidonul este un agent de ingrosare natural.
      Poti inlocui amidonul cu aceeasi cantitate de faina.
      Cu mult drag.

  3. Aurelia spune:

    Buna Laura, pot sa inlocuiesc lichiorul cu altceva sau sa nu-l folosesc? Mananca si cei mici si ma gandesc ca nu este ok pt ei.

  4. FIDELIU spune:

    Bună ziua. Numele meu este fideliu Rubinescu-Ostriceanu Fideliu. Aș dori să vă rog să-mi spuneți o rețetă de cremă de vanilie care să conțină mai puține ouă, dar să fie o cremă gustoasă

  5. Iulia Bunea spune:

    Buna Laura. Tortul a fost nemaipomenit. As dori sa il pregatesc si pentru Duminica de Paste dar cu diametru de 18cm. Imi poti spune cam ce cantitati se folosesc pentru un blat de 18? Stiu ca la una dintre retetele tale era atasat un tabel pt proportii, dar din pacate nu mai gasesc reteta. Multumesc anticipat!

  6. Iulia Bunea spune:

    Bună Laura! Tortul a ieșit foarte foarte bun, asa ca as dori sa îl fac dar mai mic, de 18cm. Îmi poți spune cumva proporțiile pentru acest format? Știu ca la o rețetă erau trecute cantitățile pentru tăvi diferite, dar din păcate nu le mai găsesc. 😔

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

lauraadamache.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor