Covrigi umpluti cu branza, reteta simpla, fara drojdie


Covrigi umpluti cu branza feta, reteta de aluat cu praf de copt

covrigi umpluti cu branza detaliu

Dupa o lunga absenta, va aduc astazi o reteta simpla si rapida de covrigi umpluti cu branza feta. Se fac cu praf de copt, nu cu drojdie, asadar tot ce avem de facut este sa framantam cateva minute aluatul fraged, apoi sa formam covrigii si sa ii coacem. Sunt deliciosi! Au o crusta crocanta, iar miezul este pufos.

Va recomand sa ii mancati calzi, dar si reci sunt gustosi. Mie mi-au ramas doi covrigei pe care i-am pastrat intr-un recipient de plastic cu capac si i-am mancat a doua zi, la micul dejun, cu iaurt grecesc.

Branza feta se poate inlocui cu branza telemea, iar semintele de susan cu mac. Haideti sa vedem cum se fac acesti covrigi fragezi cu branza sarata.

Covrigi umpluti cu branza – Ingrediente (4 covrigi mari)

  • 250 g faina
  • 125-130 ml apa calduta
  • 20 ml ulei de masline
  • 1 lingurita mica rasa sare (5 g)
  • 5 g praf de copt
  • 200 g branza feta bine scursa
  • 1 galbenus de ou + 2 linguri lapte + seminte de susan (pentru uns covrigii)

Covrigi fragezi cu branza feta – Preparare pas cu pas

  • Punem faina intr-un vas, adaugam sarea si praful de copt cernut si amestecam. Adaugam apa si uleiul de masline si framantam cca 2-3 minute pana cand obtinem un aluat omogen. Il invelim in folie alimentara de plastic si il lasam, pe masa din bucatarie, sa se odihneasca 30 de minute.
  • Punem branza feta intr-o sita si o lasam sa se scurga 30 de minute.
  • Dupa repaus, impartim aluatul in 8 bucati egale.

covrigi umpluti cu branza detaliu

  • Intindem fiecare bucata, pe masa usor pudrata cu faina, intr-o foaie lunga si ingusta, de cca 20 cm lungime si 3-4 cm latime. Grosimea foilor este de cca 4-5 mm.
  • Punem cca 25 g branza feta, sfaramata, pe intreaga suparafa a foii.

covrigi cu branza feta

  • Sigilam bine marginile foii, apoi o rulam astfel incat sa obtinem un snur.

covrigi cu branza feta

  • Impletim snururile, doua cate doua, sigilam capetele si punem covrigii in tava de cuptor tapetata cu hartie de copt.

covrigi umpluti in tava

  • Ungem fiecare covrig cu amestecul de galbenus si lapte si ii pudram cu seminte de susan.

covrigi umpluti in tava

  • Coacem covrigii umpluti cu feta in cuptorul preincalzit la 180°C, pentru 30 de minute, pe treapta a doua a cuptorului.
  • Dupa ce s-au rumenit, ii scoatem pe un gratar si cand s-au racorit un pic, ii gustam cu pofta!

covrigi umpluti in tava

Print Friendly, PDF & Email
Sumar
recipe image
Nume Reteta:
Covrigi umpluti cu branza
Autor:
Publicata:
Timp preparare:
Timp gatire:
Timp total:
Voturi:
51star1star1star1star1star Based on 13 Review(s)

7 comentarii la “Covrigi umpluti cu branza, reteta simpla, fara drojdie

  1. Miha spune:

    Ciao Laura!
    Tare ma bucur sa vad aceasta reteta deoarece mi-au lipsit retetele tale de sărbători (poate ai publicat pe rețelele de socializare, dar eu nu mi-am facut cont sa te pot urmari acolo).
    Sigur voi incerca acesti covrigei ca tare bine arata! Pup cu drag!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

lauraadamache.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor