Conopida in aluat crocant de post

0 comentarii
conopida in aluat crocant detaliu

Conopida in aluat crocant de post este una dintre retetele mele preferate. Doar bunica din partea mamei facea din cand in cand conopida in aluat, mami niciodata, asa ca o mancam foarte rar in copilarie. Abia dupa ce l-am cunoscut pe Cristi, am inceput sa redescopar conopida pane facuta de soacra mea. O face foarte des in perioada postului si nu numai.

De cate ori ne intoarcem acasa, ne asteapta in frigider o multime de minuni facute de soacra mea, printre care se numara si aceasta conopida crocanta in aluat.

Reteta mea de conopida pane este delicioasa si rapida! Nu contine oua, lapte, doar apa minerala si faina. Cu toate ca este o reteta foarte simpla, trebuie sa respectam cateva reguli pentru a obtine o conopida crocanta care nu se inmoaie nici macar dupa ce se raceste.

Japonezii numesc preparatele (legume, fructe, peste, fructe de mare) prajite in acest aluat, tempura. Aluatul este usor, preparatele nu absorb ulei si sunt foarte crocante. Faina de orez este ingredientul cheie pentru acest aluat crocant. Putem foolosi doar faina de orez sau un mix de faina alba si faina de orez. Iata mai jos cateva secrete pentru tempura de legume de post.

Secrete pentru conopida crocanta in aluat de post

  1. Apa minerala, pe care o vom folosi in aceasta reteta de aluat, trebuie sa fie foarte rece. Asadar, punem apa in congelator cu cca 30-40 de minute inainte de prepararea conopidei crocante.
  2. Faina de orez este excelenta pentru o crusta perfect crocanta. Faina de orez nu contine gluten, iar pestele sau legumele prajite vor ramane crocante chiar si dupa ce se racesc.
  3. Aluatul, compus din apa minerala, faina si un varf de cutit de praf de copt, nu se amesteca mult. Daca va raman cocoloase, cu atat mai bine, acestea vor da structura conopidei prajite.
  4. Eu folosesc pentru prajeli ulei de arahide, are un punct de fum ridicat, este excelent pentru orice preparat prajit. Uleiul de floarea soarelui rafinat este si el potrivit pentru prajeli.
  5. Nicioadata nu adaugati sare in acest aluat! Sarea are tendinta sa inmoaie preparatele prajite, deci vom adauga sare doar in momentul in care le mancam.

Ce legume se pot praji in aluatul crocant cu apa minerala si faina?

In afara de conopida, putem praji broccoli, dovlecei, ciuperci, morcovi, ardei, fasole verde, frunze de busuioc si salvie (sunt minunate), vinete etc.

Fructele de mare sunt un vis daca le prajim in aluatul acesta crocant. La fel, bucatelele mici de peste.

Daca va place aceasta leguma, pe blog gasiti multe alte retete cu conopida.

Conopida in aluat crocant de post

4 from 4 votes
Recipe by Laura AdamacheCourse: MancareCuisine: InternationalaDifficulty: Usor
Portii

4

servings
Timp preparare

15

minutes
Timp prajire

20

minutes
Calorii

572

kcal

Conopida in aluat crocant de post, fara oua sau lapte. Un apertiv gustos si lejer pentru zilele de post, simplu si rapid.

Ingrediente – Conopida pane de post

  • 200 g faina de orez/faina alba de grau

  • 400 ml apa minerala rece

  • 2 g praf de copt

  • 1 conopida

  • 500 ml ulei de arahide/ulei de floarea soarelui pentru prajit

Conopida crocanta in aluat – Preparare pas cu pas

  • Desfacem conopida curatata in buchetele potrivite. Ar fi ideal daca buchetelele ar avea aceeasi dimensiune. Fierbem conopida la aburi pentru maxim 5 minute (conopida trebuie sa aiba o consistenta crocanta, al dente).
    conopida fiarta la abur 2
  • Daca nu putem sa o fierbem la abur, procedam astfel: umplem o oala cu apa si o punem la fiert. Cand apa incepe sa fiarba, adaugam 1 lingurita cu sare si buchetelele de conopida. Le oparim doar 3-4 minute, nu mai mult, apoi le scurgem si le racim intr-un vas plin cu apa rece si cuburi de gheata. Scurgem perfect conopida, dupa ce s-a racit complet, si o tamponam cu un servet absorbant de bucatarie. Punem conopida in frigider.conopida fiarta la abur
  • Intr-un vas, punem faina de orez, praful de copt (daca nu aveti faina de orez, o puteti inlocui cu faina alba de grau) si adaugam apa minerala foarte rece, din congelator. Amestecam foarte putin, cu atat mai bine daca aluatul va avea cateva cocoloase.conopida pane aluat crocant
  • Punem uleiul intr-o cratita adanca, pe foc mediu. Cand uleiul este incins (trebuie sa aiba in jur de 180°C), trecem buchetelele de conopida reci prin aluatul de post si le punem in cratita cu uleiul incins. Prajim cate 4-5 buchetele deodata, nu mai multe.
    conopida crocanta de post prajita
  • Le prajim cca 2-3 minute, sau pana cand devin aurii, apoi le scoatem din cratita si le asezam pe un gratar. Dupa ce s-au scurs cateva minute, le punem pe o farfurie tapetata cu hartie absorbanta de bucatarie.
  • Mancam conopida pane calda sau rece. Este delicioasa! Noi am mancat-o cu salata, dar nu va spun ca gust minunat are cu un sos de soia.conopida pane crocanta in aluat

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.