Mini quiche cu ciuperci


Mini quiche cu ciuperci si prosciutto cotto, un aperitiv delicios pentru meniul de Pasti

Mini quiche cu ciuperci detaliu final

Mini quiche cu ciuperci sunt nu doar foarte gustoase ci si foarte frumoase. Daca punem la socoteala si faptul ca se fac foarte rapid, chiar ca merita incercate. Eu o sa le refac de Pasti, de data aceasta am facut doar 6 mini tarte care nici macar nu au avut timp sa se raceasca inainte sa dispara de pe farfurie. Am avut noroc ca am facut poze imediat dupa ce le-am scos din cuptor, altfel nu aveam cum sa vi le arat decat dupa Pasti. Pentru umplutura acestor delicioase mini quiche am folosit o conserva de ciuperci feliate de la prietenii mei de la Sun Food. Va recomand cu drag aceasta reteta de tarte mini cu ciuperci.

Mini quiche cu ciuperci si sunca – Ingrediente (6 mini tarte de 12 cm Ø)

  • 1 foaie dreptunghiulara aluat foietaj
  • 1 borcan ciuperci feliate (280 g)
  • 200 ml smantana pentru gatit
  • 3 cepe verzi cu tot cu codite
  • 4 oua medii
  • 1 catel usturoi
  • 100 g prosciutto cotto
  • 50 g parmezan ras
  • 1 lingura ulei de masline
  • sare
  • piper

Mini quiche cu ciuperci – Mod de preparare

  • Scurgem ciupercile, le clatim sub un jet de apa rece si le lasam sa se scurga perfect.
  • Punem uleiul intr-o tigaie antiaderenta, pe foc mic. Cand s-a incalzit, adaugam ciupercile bine scurse. Le sotam 1 minut, apoi adaugam ceapa verde taiata in feliute subtiri si usturoiul curatat si taiat marunt.
  • Amestecam pe foc mic spre mediu, pana cand ceapa se inmoaie. Stingem focul si lasam compozitia sa se raceasca complet.

Mini quiche cu ciuperci preparare ciuperci si ceapa

  • Intr-un vas incapator, punem ouale, adaugam smantana si parmezanul ras si amestecam bine. Adaugam amestecul de ciuperci rece si prosciutto cotto taiat in bucatele mici. Amestecam pana la omogenizare si condimentam umplutura cu sare si piper dupa gust.

Mini quiche cu ciuperci preparare umplutura

  • Decupam cercuri din foaia de aluat foietaj, putin mai mari decat formele in care vom coace mini quiche.
  • Punem cercurile de aluat in formele unse cu unt si le umplem pe trei sferturi cu umplutura de ciuperci.
  • Coacem mini quiche in cuptorul preincalzit la 180°C pentru cca 25 minute sau pana cand suprafata s-a rumenit frumos si uniform.

Mini quiche cu ciuperci preparare

  • Lasam tartele mini sa se raceasca in forme cca 4-5 minute, apoi le extragem cu grija din forme si le servim.

Mini quiche cu ciuperci detaliu tarte

  • Sunt delicioase atat calde cat si reci. Pofta buna!

Print Friendly, PDF & Email
Sumar
recipe image
Nume Reteta:
Mini quiche cu ciuperci
Autor:
Publicata:
Timp preparare:
Timp gatire:
Timp total:
Voturi:
51star1star1star1star1star Based on 11 Review(s)

5 comentarii la “Mini quiche cu ciuperci

  1. Camelia spune:

    Interesanta reteta dar … ce inseamna smantana penru gatit? Eu folosesc ( desi n-ar trebui ) smantana cu 30% grasime . Cea cu mai putina imi seamana cu iaurtul !

  2. Olga spune:

    Buna Laura, in seara asta vreau si eu sa încerc rețeta. Sunt tot in Italia (de fapt in același oraș in care locuiești si tu). Mulțumită ție, pot găti românește dar cu ingrediente pe care le pot gasi. Nu numai…faci și mâncare italiana. Astăzi am făcut panna cotta 🙂 Îmi plac foarte mult rețetele și modul de prezentare. Complimenti!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

lauraadamache.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor