
Briose pufoase cu gem de capsuni, o reteta simpla, delicioasa si gustoasa. Briosa Inimi pentru Valentine’s Day. Briose dulci pufoase pentru toata familia. Reteta video briose, preparare pas cu pas.
Daca iti plac deserturile de casa simple si aromate, aceste briose pufoase cu gem de capsuni sunt alegerea perfecta. Sunt moi, usor dulci, cu un aluat pufos tip brioche si o umplutura fructata care le face irezistibile la micul dejun, desert sau gustare. Forma de inimioara le face ideale pentru Valentine’s Day, aniversari sau orice moment in care vrei sa pregatesti ceva dragut si gustos.
Este o reteta video, asa ca poti urmari pas cu pas modul de preparare, ceea ce o face usor de realizat chiar si pentru incepatori. Pentru un rezultat perfect, foloseste ingrediente la temperatura camerei, nu exagera cu faina la framantat si lasa aluatul sa dospeasca suficient – asta garanteaza textura pufoasa. Daca vrei un plus de aroma, poti adauga putina vanilie sau coaja de lamaie in aluat. Eu am pus si vanilie si coaja de lamaie.
Incearca aceasta reteta de briose pufoase cu gem de capsuni daca vrei un desert aspectuos, gustos si perfect pentru ocazii speciale sau rasfat de weekend.
Cateva retete de briose de casa, pe care va recomand sa le incercati:
Briose pufoase cu gem de capsuni – 12 bucati – reteta video

Briose de casa umplute cu gem – reteta text
Ingrediente briose pufoase cu gem de capsuni
Pentru aluat de briose
- 550 g faina pentru aluaturi dospite
- 7 g drojdie deshidratata
- 80 g zahar
- 260 ml lapte
- 60 g unt
- 2 oua medii
- 1 lingurita coaja rasa de lamaie
- 1 plic vanilie/semintele unei pastai de vanilie
- 1 varf cutit sare
Pentru umplutura brioselor pufoase
- 150 g cca gem de capsuni/orice alt gem doriti
Pentru uns briose
- 1 galbenus
- 1 lingura lapte
Cum preparam inimile de briose pufoase cu gem de capsuni
Prepararea aluatului pufos
- Incepem cu aluatul si turnam laptele, la temperatura camerei, intr-un bol incapator. Adaugam zaharul tos, vanilia, coaja de lamaie si amestecam cu o furculita.
- Adaugam ouale medii, tinute la temperatura camerei cel putin o jumatate de ora. Amestecam faina si drojdia, si o ncorporam treptat, amestecand continuu.

- Dupa ce am incorporat aproximativ jumatate din faina, punem untul moale si restul fainii ramase si incepem sa framantam cu mainile sau, mult mai practic, la robot. .
- Framantam in continuare pana cand aluatul este elastic si nu se mai lipeste de maini.

Aluatul se lucreaza cel mai bine la malaxor, dar se poate framanta si cu mana. Chiar daca aluatul pare foarte moale, continuati sa framantati si veti vedea ca usor usor isi schimba consistenta si devine din ce in ce mai elastic. Daca mai este nevoie, mai adaugati maxim 50 de grame de faina, nu mai mult. Planul de lucru este bine sa fie usor uns cu ulei, nu pudrat cu faina. .
Dospirea aluatului pufos de briose pufoase umplute cu gem
- Cand aluatul devine elastic, formam o bila si o rotunjim usor pe blat. Punem aluatul inapoi in bol, acoperim cu folie alimentara si il lasam la dospit aproximativ o ora intr-un loc caldut (in cuptor, de exemplu).
- Dupa dospire, mutam aluatul pe blat si il impartim in bucati de aproximativ 90 g fiecare, apoi le intindem pe un blat usor pudrat cu faina, intr-o foaie dreptunghiulara, groasa de cca 1 cm.
Umplerea si formarea brioselor inimioara
- Intindem, pe fiecare foaie de aluat, un strat subtire de gem de capsuni, rulam aluatul sub forma de snur si il indoim ca o potcoava.
- Suprapunem partea dreapta a potcoavei peste cea stanga si presam usor. Intoarcem bucata de aluat si facem o taietura pe lung, lasand baza unita.
- Desfacem cele doua parti cu taietura in sus , astfel incat sa vedem straturile de gem. Ajustam varful inimii ciupind aluatul pentru a sigila imbinarile si a pastra forma.

A doua dospire si coacerea brioselor
- Asezam inimile de briosa in tava de cuptor, tapetata cu hartie de copt si le lasam la dospit inca o ora, preferabil in cuptor (cuptor preinclzit la 50°C pentru 3-4 minute, apoi stins)
- Ungem inimile de aluat cu galbenus amestecat cu lapte si le coacem in cuptor preincalzit la 180°C aproximativ 15 minute sau pana cand s-au rumenit foarte putin la suprafata.
- Dupa coacere, le lasam sa se raceasca complet si presaram zahar pudra vanilat. Rezultatul, briose pufoase de casa cu gem de capsuni.
Valori nutritionale (per portie)
1 briosa (reteta = 12 bucati)
Calorii: 286 kcal
Carbohidrati: 51 g
– din care zaharuri: 28 g
Proteine: 6.3 g
Grasimi: 6 g
– din care saturate: 3.2 g
Fibre: 2.2 g
Valorile sunt orientative si pot varia in functie de ingredientele folosite si de marimea portiei.



