Fursecuri fragede de Craciun – reteta rapida si simpla


Fursecuri fragede de Craciun, reteta fursecuri rapide cu unt

Fursecuri fragede de Craciun platou
Fursecuri fragede de Craciun, reteta desert pentru masa de sarbatori

Doar cateva zile ne mai despart de Craciun, cea mai asteptata si vesela sarbatoare din an. Pe langa cadourile pentru cei dragi, curatenia generala si impodobirea bradului, ne gandim si la meniul de Craciun. In fiecare an dorim sa asezam pe masa de sarbatori, pe langa produsele traditionale, preparate dulci si sarate care sa ii impresioneze pe cei dragi.

Reteta fursecurilor de Craciun, fragede, este foarte simpla si gustoasa. Sa spunem ca singurul lucru mai migalos din aceasta reteta o reprezinta ornarea fursecurilor, dar chiar merita, plus ca puteti sa faceti acest lucru impreuna cu cei mici, se vor distra de minune!

Pentru aceasta reteta de fursecuri spritate cu unt, eu am folosit pistolul pentru biscuiti, dar daca nu il aveti printre accesoriile voastre de bucatarie, impachetati aluatul fursecurilor in folie de plastic alimentara, il puneti in frigider pentru 30 minute, apoi il intindeti in foaie de 5-6 mm grosime, pe masa pudrata cu faina, si il decupati cu forme clasice de fursecuri.

Pentru fursecuri facute cu pistolul, nu trebuie sa ungem tava cu absolut nimic. Tava pentru fursecuri trebuie sa fie perfect curata si uscata, atat.

Fursecuri de Craciun – Ingrediente (40 fursecuri)

  • 275 g faina
  • 90 g zahar pudra
  • 170 g unt moale (82% grasime)
  • 1 ou mare
  • 1 lingurita coaja rasa de lamaie
  • 1 pastaie vanilie (doar semintele)
  • 1 varf cutit sare

Fursecuri de Craciun – Ingrediente pentru decor

  • cirese confiate
  • coaja portocala confiata
  • ciocolata alba (cca 200g)
  • ciocolata neagra (cca 200 g)
  • perle de zahar
  • bomboane mici colorate
  • fulgi de ciocolata

Fursecuri fragede pentru Craciun – Mod de preparare

  • Punem untul moale in robot, adaugam zaharul, sarea, coaja rasa de lamaie, semintele pastaii de vanilie si mixam pana obtinem o crema omogena.
  • Adaugam oul si mixam, la viteza medie, pana il inglobam perfect in crema de unt.
  • Adaugam faina si mixam pana obtinem un aluat cremos, dar cu o consistenta densa.

Fursecuri fragede de Craciun preparare

  • Umplem pistolul cu aluat si formam, pe tava neunsa, diferite forme de fursecuri de Craciun.

Fursecuri fragede de Craciun in tava

Ingredientele cu care se pot orna fursecurile, inainte de a le introduce in cuptor, sunt: ciresele confiate, coaja de portocala confiata, perlele de zahar si bomboanele mici. Dupa coacerea si racirea fursecurilor, le putem orna cu ciocolata alba si neagra, topite la bain-marie.

Sfat pentru fursecuri fragede de Craciun care isi pastreaza forma dupa coacere

Pentru ca fursecurile fragede sa isi pastreze forma, este necesar sa punem tava in frigider, pentru cca 15 minute, inainte de coacere. Vom obtine astfel cele mai frumoase fursecuri de Craciun.

  • Coacem fursecurile in cuptorul preincalzit la 180°C, pentru cca 10-12 minute. Atentie! Suprafata fursecurilor nu trebuie sa se rumeasca deloc, deci nu prelungiti timpul de coacere.

Fursecuri fragede de Craciun ornate

  • Scoatem fursecurile din cuptor si, dupa ce s-au racit, le ornam cum dorim.

Fursecuri fragede de Craciun detaliu platou

  • Eu am ales ciocolata alba si ciocolata neagra, plus fulgi de ciocolata neagra si bilute mici de ciocolata alba.

Fursecuri fragede pentru Craciun – Cum le conservam

  • Putem prepara aceste fursecuri cu 2-3 saptamani inainte de a le consuma. Se pastreaza perfect, in cutii de metal ermetice, pastrate intr-un loc racoros.

Fursecuri fragede de Craciun detaliu platou

Spor la pregatiri pentru masa de Craciun!

Print Friendly, PDF & Email
Sumar
recipe image
Nume Reteta:
Fursecuri fragede de Craciun
Autor:
Publicata:
Timp preparare:
Timp gatire:
Timp total:
Voturi:
41star1star1star1stargray Based on 28 Review(s)

7 comentarii la “Fursecuri fragede de Craciun – reteta rapida si simpla

  1. Cori spune:

    Buna ziua,
    Daca vreau sa fac o portie si cu cacao (in aluat), care ar fii cantitatea de faina si de cacao?
    Multumesc anticipat si „Sarbatori Fericite”!!!

  2. Laura spune:

    In primul rand multumesc pentru toate ideile de retete pe care le folosesc si le voi folosi 🙂 In al doilea rand am o intrebare : Coca se poate intinde ? Pot decupa cu forme fursecurile? Craciun fericit !

    • Laura Adamache spune:

      Draga Laura, ma bucur mult ca iti plac retetele mele.
      Da, se poate intinde, daca o lasi la frigider cca 30-40 minute. O intinzi pe masa pudrata cu faina si apoi decupezi biscuitii.

  3. Elena spune:

    Arata minunat,dar au ajuns prea tarziu!Voi pastra reteta,asta este sigur.
    Ma bucur de orice reteta,le incerc,am incredere si niciodata increderea nu mi-a fost inselata.
    Multumesc tare mult ,pentru ceeace faci.
    Iti doresc un Craciun cu bucurie,si un AN NOU cu deosebite impliniri!

    LA MULTI ANI!

  4. Gaby spune:

    buna ,daca inlocuiesc oul cu 2 galbenusuri e ok ?Mi au ramas de la stelutele cu scortisoara si nuca .Multumesc ca existi ,esti minunata !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

lauraadamache.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor