Supa crema de fasole


Supa crema de fasole in cosulete de paine, reteta rapida de supa cu fasole

Supa crema de fasole detaliu
Supa crema de fasole, reteta delicioasa de supa in cosulete de paine

Supa crema de fasole este minunata! Sincer, nu cred sa existe vreo reteta cu fasole care sa nu-mi placa. Inca din copilarie, eram prima la masa cand mami ne facea iahnie de fasole sau fasole batuta. Ieri a fost foarte urat la noi, ploaie, frig, ceata, o zi de toamna nu tocmai reusita.

Nu aveam nimic pregatit pentru pranz si chiar daca initial ma gandisem sa fac o placinta cu cartofi, am ales aceasta delicioasa supa crema de fasole in cosulete de paine. Cosuletele sunt o nebunie! Perfecte pentru supe creme sau salate, sunt crocante si nu se inmoaie decat dupa vreo 2-3 ore dupa ce punem supa crema in ele.

Am facut ieri proba, deci incercati-le fara grija. Cosuletele mele au fost micute, dar daca doriti le puteti face mai mari. Si daca sunteti in criza de timp, asa cum am fost eu ieri, si nu avem cum sa fierbem fasolea, putem apela cu ingredere la o conserva de fasole alba.

Supa crema de fasole – Ingrediente (4 portii)

  • 500 g fasole alba (2 conserve)
  • 1 l supa vegetala/apa
  • 200 g cartofi rosii curatati
  • 100 g morcovi curatati
  • 1 ceapa medie
  • 1 catel usturoi
  • 2 linguri ulei de masline
  • cca 1 lingurita mica sare
  • 1 crenguta mica de rozmarin
  • 2 frunze proaspete salvie
  • 1/2 lingurita rasa cimbru
  • 30 g unt (optional)

Cosulete de paine – Ingrediente (10 bucati)

  • 300-350 g faina
  • 160 ml apa usor calduta (nu fierbinte si nici rece)
  • 1 lingura ulei de masline
  • 1 lingurita sare
  • 1/2 lingurita rasa zahar
  • 3 g drojdie deshidratata
  • 1 lingura rozmarin proaspat tocat

Supa crema de fasole – Mod de preparare

  • Punem uleiul intr-o oala, pe foc mic. Cand s-a incalzit adaugam ceapa si usturoiul, tocate marunt, si morcovii taiati in cubulete. Le sotam cca 1 minut, apoi adaugam supa vegetala, cartofii taiati in cubulete si fasolea alba scursa si spalata sub un jet de apa rece. Adaugam rozmarinul, salvia si cimbrul si acoperim oala cu un capac.
  • Fierbem supa 20 de minute, apoi stingem focul. Scoatem legumele din supa, eliminam crenguta de rozmarin, si le pasam pana cand obtinem un piure fin. Adaugam supa vegetala peste piure pana cand obtinem consistenta dorita.
  • Punem din nou supa in oala, adaugam sarea si untul si o fierbem inca cca 10 minute, la foc mis spre moderat.
  • Stingem focul si lasam supa crema de fasole sa se odihneasca.

Supa crema de fasole preparare

Cosulete de paine – Mod de preparare

  • Punem faina intr-un vas, adaugam drojdia si zaharul si amestecam. Adaugam apa si uleiul si incepem sa framantam. Cand aluatul capata consistenta, adaugam sarea si rozmarinul tocat.
  • Framantam pana obtinem un aluat elastic si omogen.
  • Acoperim vasul cu folie de plastic alimentara si il lasam sa dospeasca 30 minute.
  • Dupa ce a dospit, intindem aluatul cosuletelor, pe masa usor pudrata cu faina, intr-o foaie de cca 7-8 mm grosime.
  • Il decupam cu o forma rotunda. Cercurile trebuie sa fie putin mai mari decat forma pe care le vom coace. Eu am folosit o forma o muffins.
  • Intoarcem forma de muffins cu fundul in sus si ungem formele cu ulei de masline.
  • Asezam cate un cerc pe fiecare forma si il modelam astfel incat sa capete forma de cosulet.
  • Lasam cosuletele sa dospeasca inca 20 de minute, apoi le coacem in cuptorul preincalzit la 200°C, pentru 15-20 de minute sau pana cand se rumenesc uniform.
  • Scoatem forma din cuptor, extragem cosuletele si le asezam pe un gratar unde le vom lasa sa se raceasca complet.

Supa crema de fasole preparare cosulete

  • Servim supa crema de fasole in cosuletele crocante de paine.

Supa crema de fasole preparare

Pofta buna

Print Friendly, PDF & Email
Sumar
recipe image
Nume Reteta:
Supa crema de fasole
Autor:
Publicata:
Timp preparare:
Timp gatire:
Timp total:
Voturi:
51star1star1star1star1star Based on 24 Review(s)

14 comentarii la “Supa crema de fasole

  1. monica spune:

    Am facut-o ieri, e absolut delicoasa!! Timp de 2 saptamani nu pot sa mestec nimic (din cauza aparatului dentar) asa ca m-am abonat la supele tale crema, nu ma asteptam sa gasesc retete atat de delicioase, cu gust de copilarie. (pana si iubitul meu le adora, abea asteapta sa le manance) M-ai scos din mizerie:D multumesc:* (ps: nu va nici o reteta de creme brulee la tine pe site, pls pls posteaza una, ca tare greu e sa ma iau dupa altii)

    • Laura Adamache spune:

      Draga mea, ma bucur tare mult ca te ajuta retetele mele de supe.
      Sigur sigur o sa postez si reteta de crème brûlée.

  2. Nicoleta spune:

    Buna Laura, sa inteleg ca din aceasta compozitie ti-au iesit 6 cosulete? supa este un deliciu, eu din pacate intampin problema la cosuletele de paine dar o sa incerc si reteta ta. Multumesc de idee. Trebuie vreun tip de faina superspecial?

    • Laura Adamache spune:

      Nicoleta, draga mea, iti ies sigur. Nu ai nevoie de faina speciala, ideala ar fi una pentru aluaturi dospite, dar ies perfect si cu faina 000.
      Abia astept sa-mi spui cum au iesit.

  3. Liliana spune:

    Poate este o intrebare caraghioasa, dar nu imi dau seama daca ‘farfuriile’ se manaca si daca da, cum anume, in ce moment ? Mutumesc anticipat.

  4. Ionela spune:

    esti fantastica, cosuletele sunt cu adevarat o minunatie! te imbratisez cu drag si-ti multumesc pt.ideile minunate!

  5. Lili spune:

    Bună ziua! Abia aștept sa fac și eu! Arata minunat! Cate coșulețe ies din cantitatea de faina specificata în rețeta? Coșulețele trebuie sa fie neapărat tari ca sa nu se înmoaie din cauza supei? Dacă fac altfel de aluat, ca cel de pâine de exemplu, nu ține supa? Am probleme cu dantura și din cauza asta întreb. Mulțumesc anticipat! O zi buna!

    • Laura Adamache spune:

      Draga Lili, asa cum am scris si in reteta, ies 10 cosulete. Trebuie sa aiba o consistenta crocanta ca sa nu se dezintegreze in contact cu supa. Nu stiu cum ies cu o reteta de aluat de paine, poti face o proba ca sa vezi daca ies cum trebuie.
      Te imbratisez cu drag!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

lauraadamache.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor