Paine Dukan


Painea Dukan – alimente pentru dieta

Paine Dukan feliata
Exista trei tipuri de paine care se pot consuma in aceasta dieta, toate delicioase si satioase. Astazi va propun una dintre aceste painici si singura care se apropie de gustul painii adevarate. Celelalte doua, desi foarte foarte gustoase, seamana destul de putin cu ceea ce numim noi paine.

De la inceput va spun ca este una dintre cele mai complexe retete de paine de pana acum dar care poate iesi absolut delicioasa daca vom tine cont de anumiti pasi.

Baza acestei painici este seitanul care se obtine prin „spalarea” perfecta a fainii bogate in gluten. Dupa eliminarea amidonului, obtinem seitan, un produs bogat in proteine dar sarac in grasimi.

  • Dificultate: ridicata
  • Timp coacere: 40 minute
  • Timp preparare: 4 ore
  • Timp repaus: 12 ore
  • Tip reteta: dukan (croaziera)

Ingrediente

  • 1 kg faina bogata in glutine (Manitoba este excelenta)
  • 600 ml apa calduta
  • 5 gr drojdie uscata
  • 80 gr amidon de porumb (aliment tolerat)
  • 1 lingurita sare

Mod de preparare seitan

  • Framantam faina amestecata cu apa pana cand obtinem un aluat compact (consistenta este un pic mai densa).
  • Acoperim aluatul cu un servet de bumbac si il lasam sa se odihneasca timp de 30 de minute.
  • Dupa 30 de minute, il punem intr-un vas adanc si il acoperim cu apa rece.
  • Punem vasul in frigider unde-l lasam pana a doua zi.
  • A doua zi, scoatem aluatul din vas si incepem sa il spalam sub jet de apa rece. Initial, apa scursa din aluat va avea o culoare alba, laptoasa dar pe parcurs devine din ce in ce mai limpede. Cand apa scursa din aluat este COMPLET limpede, am obtinut seitanul. Mare atentie la acesti pasi pentru ca daca aluatul nu este spalat perfect, painea va iesi gumoasa. Spalarea aluatului dureaza intre 30-40 de minute.

Mod de preparare paine

  • Adaugam amidonul amestecat cu drojdia uscata si 1 lingurita de sare peste seitan si framantam.
  • Aluatul final (in a doua poza de jos) nu seamana cu un aluat normal de paine, compact si elastic. Din contra, este lipicios si destul de ciufulit. Nu mai adaugati nimic pentru ca asa trebuie sa arate.
  • Il lasam la dospit pentru 2-3 ore, intr-un loc ferit de curenti reci de aer. Din nou nu trebuie sa ne asteptam sa isi dubleze sau tripleze volumul. O sa creasca destul de discret si o sa ramana in continuare lipicios si dezordonat.
  • Dupa 3 ore, incercam sa dam o forma cat mai „logica” acestui aluat destul de rebel.
  • Punem painica pe o foaie de hartie de copt, trecuta printr-un jet de apa rece si ulterior stoarsa foarte bine, in tava de cuptor.

  • Coacem paine in cuptorul preincalzit la 200°C, pentru cca 30-40 de minute.
  • Dupa ce o scoatem din cuptor, o lasam sa se raceasca in pozitie verticala, astfel incat sa-si pastreze crusta crocanta si dupa ce se raceste.

  • Daca spalam cum trebuie aluatul, vom obtine o painica delicioasa si foarte asemanatoare gustului clasic.
  • Pofta buna!!

Autor: +Laura Adamache

Print Friendly, PDF & Email

46 comentarii la “Paine Dukan

  1. Antonia spune:

    Arata bine si pare destul de promitator ,are timpul de preparare daca ar fi mai mic ar fi fost o reteta perfecta, oricum merita sa incerc sa gatesc aceasta reteta, aveti reteta pentru alte preparate de acest gen?

    • Laura spune:

      Antonia, draga mea, este o painica mai migaloasa dar merita, zic eu. O sa postez luni o reteta simpla simpla de paine dukan.
      Pup cu drag!

    • Laura spune:

      Alina, draga mea, nu trebuie sa folosesti neaparat faina Manitoba ci o faina bogata in gluten. Glutenul nu este trecut pe punga dar te poti orietna dupa proteine. Cu cat faina are un continut mai bogat in proteine, cu atat este mai potrivita pentru aceasta reteta.
      Pup dulce!

  2. crina spune:

    arata foarte bine painea. Eu tin dieta de o luna si abia astept sa o incerc.
    Am o problema: cum aflu cat gluten contine faina (pe punga nu specifica decat ca contine gluten nu si procentajul) obisnuita de la dobrogea, baneasa… Faina Manitoba nu am vazut prin magazine.

    • Flori spune:

      eu nu stiu cum se afla cit gluten ,insa atentie la diete , dietele trebuie personalizate de catre nutritionist in functie de pacient ….cine doreste sa tina un regim de viata sanatos trebuie sa stie grupele de alimente foarte bine cu beneficiile si dezavantajele fiecarei grupe , in functie de persoana si de problemele ei de sanatate un regim alimentar trebuie adaptat sa respecte distributia calorilor in meniuri ce contin combinatii corecte de alimente de baza , multe persoane tin diete incorecte ,desi la prima vedere daca te uiti ce consuma nu ai zice ca e ceva incorect …..prea multe de spus ……femeile in general marea lor majoritate nu executa zilnic gimnastica de fortifiere si nici pe cea de combarere a obezitatii , doresc sa slabeasca , sa aiba o greutate acceptabile insa beau cafea , consuma zahar , consuma din nestiinta ou cu branza si iaurt toate intr-o zi si alte combinatii care anuleaza procesul de slabire …etc etc …sper sa nu se supere posesoarea acestui blog dar de principiu nu conteaza ce paine consuma un om ….conteaza cit si in conbinatie cu ce alte alimente ….

      • Laura spune:

        Flori, draga mea, nu ma supar deloc. Fiecare are dreptul la o parere personala si eu respect acest lucru. Sunt si eu de acord cu dietele personalizate de nutritionisti si cu un set de analize complete facute inainte de a merge la nutritionist si de a ne apuca de dieta. Sportul trebuie neaparat facut in timpul dietei pentru a ne mentine tonusul iar combinatiile dintre alimente sunt extrem de importante, intr-adevar.
        Te pup!!

    • Laura spune:

      Crina, scumpa mea, am vazut ca ai facut painica cu faina normala si a iesit foarte bine. Glutenul nu este specificat pe pungile de faina dar te poti orienta dupa continutul de proteine. Cu cat este mai mare, cu atat faina este mai potrivita pentru painea aceasta.
      Pup dulce!

  3. Zsuzsa spune:

    Dragă Laura!

    Mulţumesc pentru reţetele Dukan. Aş avea o întrebare legată de păinea dukan, se poate pregăti şi din gluten de grâu, cum este şi ăsta ? Pentru mine ar fi mult mai uşor decât metoda prezentată pentru obţinerea seitanului.

  4. Elena spune:

    Multumesc Laura din suflet pentru retele dietetice , eu am diabet si imi plac foarte mult retele tale ,toate dar mai ales cele dietetice, as vrea sa te rog sa-mi zici ce fel de faina pot folosi pentru painica Dukan , faina Manitoba nu am de unde sa iau.
    Multumesc inca o data, sa stii ca am facut pana acuma toate retele dietetice pe care le-ai postat, si au iesit super.
    Te pup si vreau sa-*ti spun ca sunt foarte bucuroasa cand vad un e-mail pmit de la Laura Adamache.
    D-zeu sa te binecuvinteze.

    • Laura spune:

      Elena, draga mea, ma bucur tare mult ca iti prind bine retetele Dukan. Iti doresc multa mlta sanatate!
      Draga mea, tare mi-e teama ca nu vei gasi continutul de gluten scris pe punga. In acest caz, trebuie sa verifici continutul de proteine. Cu cat este mai mai mare, cu atat faina este mai potrivita pentru aceasta painica. Din cate stiu, faina Grania Verde pentru cozonac are 11,5 g proteine fata de 14,3 g proteine cat are manitoba, deci ar trebui sa fie buna pt painica.
      Crina ( vezi comentariul ei putin mai sus) a incercat-o cu faina normala si i-a iesit.
      Pup cu drag si sa-mi spui daca ai incercat-o pana la urma.

    • Laura spune:

      Elena, draga mea, din pacate nu cunosc atat de bine alimentele admise in dietele diabeticilor. Stiu doar ca trebuie sa se fereasca de zahar. Avand in vedere ca painica asta nu contine zahar, eu zic ca este potrivita si pentru diabet. Dar, neaparat, cere o parere din parte cuiva avizat pentru ca eu s-ar putea sa ma insel.
      Pup dulce si multa sanatate!!

    • Laura spune:

      Aluat cumplit de rebel, asa adauga eu..:)))) Nu ma asteptam sa iasa atat de gustoasa avand in vedere ca aluatul este cumplit de dificil.
      Ma bucur tare mult ca ti-a placut! Multumesc ca ai incercat-o!

  5. crina spune:

    am facut painea cu faina obisnuita si mi-a iesit foarte buna. Chiar seamana cu gustul painii adevarate. Multumesc pentru reteta!

    • Laura spune:

      Crina, draga mea, tare mult ma bucur ca ti-a reusit si iti multumesc ca mi-ai spus ca iese si cu faina normala. Pup dulce!

  6. Ghlo spune:

    Buna, o intrebare…aluatu trebuie spalat timp de 30-40 minute tinandu-l efectiv sub jet de apa, sau il clatesti, il scurgi si repeti procedeul pana ce apa scursa devine limpede cum bine ai specificat?!
    Multumesc frumos si foarte multe felicitari pentru acest blog, il urmaresc constant si am gatit retete grozave cu ajutorul tau!!!

    • Laura spune:

      Ghlo, aluatul se tine sub jetul de apa in timp ce il speli. E bine sa pui si un vas in chiuveta ca sa iti dai seama cand se limpezeste perfect apa.
      Multumesc mult pentru aprecieri!! Te mai astept pe la mine cu mare drag!

  7. Alina spune:

    Felicitari pentru reteta, arata delicios. Totusi, este permisa acea faina in dieta Dukan? Recunosc ca nu ma pricep, nu cunosc acel tip de faina de care spui tu, de asta si intreb, sa ma lamuresti, pentru ca e prea frumos sa fie adevarat 🙂
    Multumesc si felicitari pentru retete!

    • Laura spune:

      Alina, draga mea, glutenul este o proteina care se afla in partea interioara a bobitelor de grau, secara, ovaz, etc. Este un produs proteic, bogat in glutenina si gliadina si cu un continut foarte redus de amidon si grasimi.
      Faina Manitoba, dupa o spalare absolut perfecta, se transforma in gluten.
      Totusi, daca nu esti sigura ca poti spala cum trebuie faina, te sfatuiesc sa achizitionezi glutenul de grau din plafar. Cel mai bun gluten de grau este produs de Sanovita.
      Dupa ce cumperi gluten, iti recomand reteta de chifle de aici:
      https://www.lauraadamache.ro/2012/08/chifle-dukan.html
      Sunt teribil de bune si foarte asemanatoare painii clasice!

      Pup!

  8. Alina spune:

    Iti multumesc din suflet pentru raspuns! Maine ma duc sa imi cumpar gluten! De-abia astept! Si de-abia astept sa ies de la regim si sa incerc si celelalte retete care arata absolut minunat!

  9. Bora Gabriela spune:

    Eu am 2 fainuri in casa: de ovaz si de soia…..hmmmm, sunt in dilema stimata D-na Adamache, pe care s-o folosesc in aceasta simpatica reteta? Si de la mine un gand bun si toata aprecierea mea , sincera ! <3

    • Laura spune:

      Gabriela, draga mea, din pacate niciuna dintre aceste doua tipuri de faina nu sunt indicate pentru aceasta reteta.
      Foloseste o faina cu un continut mare de glutine.
      Pupicei!

  10. gina spune:

    tocmai ce savurez o felie de astfel de painica…..ciudata prepararea ei….dar demential de buna….paine in adevaratul sens al cuvantului….multumesc Laura pentru retele tale….si mai ales pentru aceasta….:)

  11. Cecilia spune:

    hola Laura,
    gracias por compartir tus recetas.
    Una pregunta, en los supermercados y herbolarios se consigue el seitán listo para consumir, que cantidad debo poner para hacer esta receta..? Gracias y un saludo

  12. Luci Biro spune:

    Multe retete cu gluten,si painea ,si cozonacul,si tiramisu…oare e bun in curele Dukan? dar pentru sanatate in general ????

    • Laura spune:

      Luci, depinde, daca nu toleram glutenul, categoric nu ne face bine.
      In dieta Dukan, glutenul este admis. Cu toate acestea, recomand sa fie consumat cu prudenta si numai de catre cei care nu sunt alergici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

lauraadamache.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor