Paine Rustica cu masline


Retete culinare – Paine Rustica cu masline

Paine rustica cu masline

Reteta de paine rustica cu masline este preferata mea! Cu o zi inainte de a pleca din Italia, m-am gandit ca nu ne-ar strica deloc sa avem o painica delicioasa, crocanta si plina de masline negre (pe care eu le ador) imediat cum ajungem in Germania.

Stiam ca o sa ajungem tarziu si ca nu o sa mai gasim magazine deschise, asa ca pana a doua zi cand am fi mers la cumparaturi, eram asigurati cu aceasta painica minunata. Zis si facut! Painea a iesit un deliciu, am si taiat cateva feliute ca sa fac cateva poze, am plecat voiosi dis de dimineata si abia cand am ajuns prin Austria mi-am dat seama ca am uitat painea acasa. Mi-a parut si imi pare inca foarte rau pentru ca era extrem de buna, dar asa se intampla cand te grabesti. Si noi ne-am grabit foarte mult. Am aflat abia luni seara ca miercuri urmeaza sa plecam, am avut o singura zi la dispozitie pentru bagaje, curatenie, curatat frigidere, gatit, etc.

Reteta pentru painea rustica cu masline este foarte simpla si rapida, aluatul este cel al painii rustice rapide, numai ca de data aceasta l-am imbogatit cu masline si am schimbat modul de coacere.

Paine rustica cu masline – Ingrediente

  • 500 g faina tip 650
  • 370 ml apa calduta
  • 15 g drojdie proaspata/4 g drojdie uscata
  • 1/2 lingurita mica miere/zahar/malt
  • 1 lingurita rasa sare
  • 100-125 g masline negre

In cazul in care nu va plac maslinele o puteti face cu nuci, rosii deshidratate taiate in bucatele mici, diferite seminte ( in, floarea soarelui, dovleac etc), cu un mix de ierburi ( salvie, rozmarin, iarba ciorii, origano, maghiran).

Paine cu masline – Mod de Preparare pas cu pas

  • Punem faina intr-un vas si facem o gropita in centrul ei. Frecam drojdia cu mierea, zaharul  sau maltul si o amestecam apoi cu apa calduta (nu fierbinte!).

Pentru aceasta paine rustica cu masline puteti sa folositi faina tip 650 sau un mix de 300 g faina manitoba si 200 g faina tip 000.

  • Turnam apa in centrul fainii si amestecam putin pana prinde consistenta, taiem maslinele in feliute subtiri si le adaugam aluatului.
  • Amestecam cu o lingura de lemn, deoarece aluatul este foarte moale si lipicios, pana cand inglobam maslinele in aluat.
  • Acoperim vasul cu folie de plastic alimentara si il lasam la dospit 2 ore.

Paine rustica cu masline aluat

  • Cu 20 minute inainte de terminarea perioadei de dospit, bagam in cuptor o cratita mai inalta (cca 10 -15 cm inaltime si cu un diametru de 24-26 cm) de inox cu capac de inox si il preincalzim la 220°C.
  • Rasturnam aluatul pe masa de lucru bine pudrata cu faina (aluatul este destul de moale, desi este elastic) si ii dam o forma rotunda.

Paine rustica cu masline - forma aluat

  • Cand cuptorul a atins temperatura de 220°C, scoatem cu grija cratita (atentie mare sa nu va ardeti), scoatem capacul, punem painica noastra in cratita, o acoperim repede cu capacul si o bagam in cuptor.
  • O coacem 40 minute la 220°C, apoi scoatem capacul si o mai coacem inca 15 minute ca sa prinda o culoare frumoasa, uniforma.

Dupa ce o scoatem din cuptor, o lasam sa se raceasca cca 10-15 minute in pozitie verticala. In acest fel, coaja va ramane crocanta dupa racirea completa.

Paine rustica cu masline-detaliu final
Rustic olive bread
Recipe Type: Bread
Author: Laura Adamache
Prep time: 2 hours
Cook time: 55 mins
Total time: 2 hours 55 mins
Serves: 4
This recipe is very quick and simple, the dough is the same as for the quick rustic bread, only that this time I added the richness of the olives to it and I changed the baking method.

Ingredients

  • 500 grams of flour
  • 379 ml of lukewarm water
  • 15 grams of fresh yeast/4 grams of dried yeast
  • 1 teaspoon of honey/sugar/malt
  • 1 teaspoon of salt
  • 100-125 grams of black olives

Instructions

  1. If you don’t like olives, you can add nuts, chopped dried tomatoes, all sorts of seeds (flax seeds, sunflower seeds, pumpkin seeds) with a mix of herbs (sage, rosemary, chives, oregano, marjoram).
  2. Place the flour in a bowl and make a well in the center. In a separate cup, add the yeast with the honey or sugar and mix until creamy, then add the warm water (not hot!). Pour the water in the flour well and stir a bit until consistent. Slice the olives finely and add them to the dough. Stir with a wooden spoon the soft and sticky dough until you fold in all the olives.
  3. Cover the bowl with plastic foil and leave it to rise for two hours.
  4. Twenty minutes before the two hours have passed, heat the oven to 220°C and put a taller stainless steel pan inside, lid on.
  5. Put the dough on a well floured working surface (the dough is pretty soft, even though stretchy) and give it a round shape.
  6. When the oven reaches 220°C, take the pan out (really carefully, not to get any burns on you), remove the lid, place the bread inside, replace the lid quickly and place it in the oven.
  7. Bake it for 40 minutes at 220°C, then remove the lid and bake for 15 minutes more to reach a nice, even color.
  8. After you take it out of the oven, leave it to cool for 10 to 15 minutes, in a vertical position. This way the skin will still be crispy when totally cooled.

Ai incercat reteta? Trimite-mi o poza!

Print Friendly, PDF & Email
Sumar
recipe image
Nume Reteta:
Paine Rustica cu masline
Autor:
Publicata:
Timp preparare:
Timp gatire:
Timp total:
Voturi:
4.51star1star1star1star1star Based on 56 Review(s)

133 comentarii la “Paine Rustica cu masline

    • Laura spune:

      Vale, am folosit faina alba numai ca maslinele au fost facute in casa si nu cumparate. Din cauza asta aluatul a iesit mai inchis la culoare ( lucru care mie mi-a placut ffff mult).
      Pup cu drag!!

  1. Nina spune:

    Laura, scumpa, merci pt.accept la FB si multe complimente pentru acest blog culinar minunat!
    La multi ani pe acest an cu cit mai multe retete gustoase si imagini artistice! Bravo! xo

  2. Antonina spune:

    Scumpa mea cu siguranta voi face aceasta painica in week-end!!! Tare-mi place ideea de paine neframantata! Arata demential!!!! Pupici <3<3<3

    • Laura spune:

      Anto scumpa, painica asta e preferata mea. Pe langa faptul ca nu muncesti deloc la ea, are un gust si o textura nemaipomenite.
      Pup dulce!!

  3. adriana lupu spune:

    Laura,arata foarte bine aceasta painita.Am sa o fac si eu sambata .Noi mancam toti masline ,deci e ok.Multumesc .Pupici

  4. Lucia spune:

    Asa o bunatate de paineeee si tu o uiti acasa??????? ati plecat ,din nou in Germănica? cat stati? ma duc eu sa pap pituţa sa nu sa strice,..nu?! Am facut iara si iara ,laptele „tau„ condensat, acum s-a terminat si painica mea( fac aluatul in PM ,de 9 ani, si -o coc in cuptor) si asa ca incerc reteta ta…in 3 ore e gata, si am sa mananc o felie calduta si pentru tine! OK? Pupici multi !

    • Laura spune:

      Lucia, scumpa, daaaa, am uitat.o acasa si asa rau mi-a parut. Si acum ma gandesc la ea…:(( Iar suntem in Germania dar de data asta nu stam decat o luna…sper.
      Sa papi chiar 3 feliute pentru mine, oki?
      Pup dulce!

  5. olga spune:

    Nu-mi place sa coc paine, dar asta arata prea bine, cred ca am sa incerc in weekend. Revin sa iti spun cum mi-a iesit 😉
    Apropo, ai copt painica in cuptorul ventilat? Eu am facut cremvursti in foietaj in cuptorul ventilat si mi s-au umflat, si-au dublat volumul, iar cind s-au racit au revenit la forma lor normala 🙂

    • Laura spune:

      Olga, draga mea, eu ador sa fac paine. Nimic nu mi se pare la fel de delicios ca mirosul painii calde. Imi da o senzatie de bine si de liniste.
      Painica am copt-o cu functia traditionala, cu caldura si de jos si de sus, pe treapta a doua de jos in sus a cuptorului.
      Pup cu drag si ma bucur ca ti-au placut cremvursteii.

  6. Ionela spune:

    Minunata! Chiar aseara am incercat o focaccia cu masline si ma gandeam la tine ca mi-ar fi placut sa fi vazut la tine cum ai face-o pentru ca esti o specialista in paine, cu alte cuvinte eu te astept cu noi retete de paine italieneasca pentru ca m-a fascinat total focaccia cu rozmarin! Voi incerca si reteta asta. Te imbratisez cu drag!

    • Laura spune:

      Ionela, draga mea, ma bucur tare mult sa te aud!! Proit ca voi veni cu mai multe retete de painica in viitor.
      Pup dulce!

  7. Apa.Faina.Sare. spune:

    Laura, e superba painea asta! Imi place si culoarea, si textura miezului, si coaja, si forma… imi imaginez ce buna a fost si ce mare pacat si dezamagire ca ati uitat-o acasa 🙁
    Aluatul e foarte hidratat, dupa calculele mele, spune-mi te rog, maslinele il mai usuca un pic? N-am lucrat cu masline pana acum, dar vazand ce frumos arata painea ta, imi doresc sa fac si eu o paine cu masline. Picuri un pic de ulei pe o felie de paine.. si gata cina 🙂
    te imbratisez. multumesc pentru inspiratie.
    codruta

    • Laura spune:

      Codruta mea draga, ma bucur tare tare mult ca iti place painica mea. Intr-adevar este vorba de un aluat foarte hidratat iar consistenta si gustul final sunt asemanatoare painii fara framantare.
      Nu mi s-a parut ca maslinele l-au uscat dar eu am folosit masline facute de mine care au o consistenta diferita fata de maslinele din comert.
      Abia astept sa vad painica ta cu masline. Sunt convinsa ca o sa iasa o nebunie cu drojdie naturala. Cred ca pana la urma o sa ma apuc si eu de drojdie pentru ca o aman de peste 2 ani.:(( Intotdeauna mi-am dorit sa o fac dar din cauza ca suntem mereu pe drumuri, am renuntat. Stiu ca se poate congela sau deshidrata sau chiar plimba dintr-o parte in alta dar cu toate astea nu am reusit pana acum sa o fac desi painea rezultata este cu totul si cu totul altfel ca gust, consistenta si durabilitate.
      Pup dulce dulce!!

  8. Simona spune:

    Minunat arata!! Mi-a parut rau pana si mie, ptr ca ai uitat painica acasa… Te pup si… voi fura reteta! Toate retetele pe care le-am furat si facut de la tine au iesit super!

    • Laura spune:

      Simona, draga mea, si eu m-am necajit foarte tare cand am constatat ca am uitat-o. Cand ajung acasa, o s-o fac din nou ca sa ne putem bucura de ea cum trebuie.
      Pup dulce si ma bucur tare mult ca iti plac retetele mele!

  9. Cristina spune:

    Arata minunat si sunt convinsa ca are un gust pe masura! Insa, cratita in care se coace painea nu trebuie tapetata cu hartie de copt? Ma gandesc ca se va prinde aluatul de ea…

    • Laura spune:

      Cristina, draga mea, te asigur ca nu se lipeste. In timp ce formezi painica, aceasta se va imbraca in faina de pe planul de lucru care este suficienta pentru ca painea sa nu se lipeasca de cratita. Te sfatuiesc sa folosesti o cratita cu un fund mai grosut daca este posibil.
      Pup cu drag!

    • Laura spune:

      Haplea, si noua ne place foarte mult painea cu masline sau cu nuci. Pentru bruchette este ideala dar si simpla cu un fir de ulei de masline este perfecta.
      Multumesc ca iti place!

  10. Mirabela spune:

    Draga Laura am facut aceasta painica si am schimbat maslinele cu seminte si nuca. Fetita mea cea mare nu a mancat mancarica la masa a mancat numai paine goala :), iar clienti mei au fost incantati de painica mea . Am facut si poze la ce am gatit zilele astea si le-am pus pe facebook-ul meu :P. Felicitari pentru blog.

    • Laura spune:

      Mirabela, draga mea, atat de mult ma bucur ca i-a placut fetitei tale!! sa imi dai un link de la facebook ca sa vad ce minuni ai facut!!
      Pup dulce!!

  11. Oana A. spune:

    Arata extraordinar, ca de altfel orice pregatit de tine. As vrea mult sa o fac si eu sa vad daca imi iese, dar am o intrebare: nu am cuptor electric, am cuptor obisnuit si chiar nu imi dau seama cum ar trebui sa reglez flacara cuptorului, cat sa tin painica si te rog frumos sa imi spui si mie. Multumesc anticipat pentru raspuns.

    • Laura spune:

      Oana, scumpa mea, tare ma tem ca nu iti pot fi de ajutor foarte mult in legatura cu coptul in cuptorul pe gaz dar icerc sa iti spun cum as face eu daca as avea un cuptor pe gaz.
      As incinge la maxim, flacara foarte mare, cuptorul pentru 15-20 minute, cu tot cu oala si capac inauntru.
      Apoi as micsora flacara ( sa fie nici prea mare, nici prea mica ) si as baga painica in oala foarte repede.
      As lasa-o la copt cca 50 minute, poate chiar 60 minute avand in vedere ca se coace mai greu in cuptorul pe gaz, apoi as eleimina capacul si as mai lasa-o inca vreo 30 minute ca sa prinda cat de cat culoare.
      Crusta nu va iesi atat de colorata, pentru ca nu exista o sursa de caldura care vine de sus dar painica iese sigur buna.
      Vad in comentarii ca deja Carmen a incercat-o in cuptorul pe gaz. Poate ne spune ea mai multe detalii referitoare la modalitatea de coacere.
      Pup cu drag!!

  12. Ruxy spune:

    Iubita mea Laurica de la tine a invatat Ruxy sa faca paine buna tu esti mentorul meu cum sa nu-mi placa? Te imbratisez cu muuult drag!!!

    • Laura spune:

      Cat, iubita, si eu ador crusta acestei painici. Are un aspect atat de rustic si eu ador painica rustica, crapata si cat mai neregulata.
      Pup cu drag, scumpa frumoasa!

  13. micutza spune:

    salutare laura si felicitari pt blog!!!!!! te urmaresc de ceva timp si am probat mai multe retete de pe blog-ul tau toate mi-au iesit !!! acu am vazut painica asta si tare as vrea sa o incerc numai ca nu am momentan o oala de inox…:-( in ce o pot coace?

    • Laura spune:

      Micutza, draga mea, iti multumesc ca ma urmaresti!! Poti coace painica, in lipsa unei oale de inox, intr-o forma ceramica, teflonata, yena sau lut. Important este sa ai si un capac care poate fi bagat la cuptor. Nu trebuie sa aiba exact aceeasi dimensiune a oalei dar sa nu aiba maner de plastic pentru ca se poate topi.
      Pup cu drag!

  14. Carmen spune:

    Arata atat de bine aceasta paine!!! si pe vremea asta sigur va fi o incantare
    MINUNATA
    multumesc Laura, pentru inca o reteta de suflet

  15. Carmen spune:

    tocmai am scos painea din cuptor
    din pacate, nu arata atat de rumena ca a ta, probabil din cauza ca este un cuptor normal pe gaz, dar miroase foarte bine

    • Laura spune:

      Carmen, draga mea, conteaza mai mult gustul. Intr-adevar, nu capata o culoare atat de frumoasa daca e coapta intr-un cuptor pe gaz pentru ca nu primeste caldura si de sus dar daca este buna la gust, nu cnteaza atat de mult aspectul.
      Pup dulce!!

  16. Adela spune:

    Buna Laura,
    De cand am descoperit retetele tale am inceput sa gatesc foarte mult, spre incantarea sotului.
    Am facut deja mai multe retete, in special dulciuri, pe care ador sa le fac. Acum vreau sa fac aceasta painica cu masline dar am cateva intrebari: pot sa folosesc faina integrala? as putea sa impart aluatul in doua si sa fac jumatate cu masline si jumatate cu seminte? (nu vreau sa fac doua portii pt. ca nu mancam asa de multa paine si nu as vrea sa se intareasca)
    Iti multumesc pentru toate retetele postate si astept cu nerabdare un raspuns.
    Multumesc mult si weekend placut in continuare.

    • Laura spune:

      Adela, scumpa mea, tare mult ma bucur ca iti plac retetele mele.
      Poti desigur sa o incerci cu faina integrala dar te sfatuiesc sa o amesteci si cu putina faina alba ca sa creasca bine. Din 500 gr de faina poti pune 300 gr faina integrala si 200 faina alba.
      Poti imparti aluatul in doua pentru doua painici. Poti congela o painica dupa ce se raceste complet si apoi o poti reincalzi la microude. O sa fie ca proaspat scoasa din cuptor.
      Pup cu mare drag si astept sa imi spui cum au iesit!

      • Laura Adamache spune:

        Poti incerca, draga Claudia, sunt sigura ca va iesi minunat. Daca folosesti doar faina integrala, trebuie sa maresti cantitatea de apa cu 30-50 ml.

    • Laura spune:

      Cristina, scumpa, sigur ca o poti coace in vasul de yena sau chiar intr-un vas teflonat, ceramic sau de lut. Important este sa il acoperi cu capac.
      Pup cu drag!!

  17. Iulia spune:

    Laura,
    Am facut painica asta si a iesit minunata. Prietenul meu a spus ca este foarte foarte buna si m-a rugat sa mai fac cat de curand ( am facut-o cu masline negre si verzi). Am avut totusi o problema si anume a trebuit sa hidratez un picut mai mult aluatul, asa ca am mai pus vreo 50 ml apa, o fi din cauza fainii??? In rest a fost foarte buna dar nu stiu cat dureaza fara sa se strice pentru ca la mine a durat doar 1 zi jumatate doar…Te pup!

    • Laura spune:

      Iulia, scumpa mea, ma bucur atat de mult ca v-a placut!! Sigur a fost din cauza fainii pentru ca aluatul iese foarte foarte hidratat folosind cantitatile scrise in reteta. Cu toate acestea, exista tipuri de faina care au un grad mai mare de absorbtie a lichidului si atunci mai adaugi un pic de apa. Ai facut foarte bine ca ai mai adaugat lichid.
      Scumpa mea, dureaza cam 3 zile painica. Mai mult de atat nu a rezistat la noi pentru ca am papat-o.:))
      Pup dulce!

  18. Service auto Oradea spune:

    Nu am cuvinte sa descriu ce bine poate arata painica, cred ca are un gust mm…, am luat reteta ta, Draga Laura, o sa o rog pe sotia mea sa imi pregateasca si mie asa o bunatate de paine!!

    • Laura spune:

      Service auto Oradea, ma bucur atat de mult ca iti place! Sper mult sa o incerce sotia ta pentru ca e delicioasa si daca nu are timp, o poti incerca chiar tu pentru ca se face rapid si fara batai de cap.
      O zi excelenta iti doresc!

  19. Carmen spune:

    tocmai ce am facut chiar zilele trecute o paine, dupa o reteta asemanatoare. foarte buna ! cred ca si cea prezentata este nemaipomenita. trebuie sa spun ca sunt adepta painii facute in casa 🙂 am luni bune de cand nu mai stiu ce-i aia „brutarie” 🙂

    • Laura spune:

      Carmen, scumpa, si eu ador painica facuta in casa. Nimic nu se compara cu mirosul painii proaspat scoase din cuptor!
      Pup dulce dulce!

  20. Adela spune:

    Buna Laura,
    Multumesc tare mult pentru raspuns.
    Tocmai vroiam sama apuc de ea. Cu siguranta ca o sa-ti spun cum mi-a iesit. Intre timp am facut piadine romagnole. Au iesit super bune. Am facut sambata si Torta della nonna, iar aseara s-a mancat ultima felie. Astazi fac painica si tarta cu carne cartofi si branza si cred ca mai fac si un chec mulino bianco. Depinde daca mai am timp, deoarece am o mogaldeata de 7 luni si trebuie sa-i fac si ei mancarica si sa ma chinui sa i-o dau sa manance.
    Te pup si inca o data iti multumesc pentru minunatele retete. Este o incantare sa le prepar (singura problema este teama de a nu ma ingrasa prea tare ca tare imi mai plac dulciurile).
    O zi buna iti doresc.

    • Laura spune:

      Adela, scumpa mea, pupa mogaldeata di partea mea!! sa iti traiasca si sa creasca mare si frumos!
      Pup cu mult drag si iti multumesc ca ai incercat retetele mele!

  21. Adela spune:

    Buna draga Laura,
    Am facut painicile si au iesit minunate. Tarta cu cartofi carne si branza a iesit de asemenea foarte buna, doar ca a trebuit sa o coc mult mai mult si am facut- o cu telemea si cascaval afumat. Checului i-am adaugat niste nuci prajite, ca tare ne mai plac, si a iesit bun.
    Multumesc din suflet pentru retete. De abia astept sa mai incerc ceva nou.
    Te pup.

  22. dida spune:

    buna Laura,
    am prestat si eu painica asta, dar sub forma de chifle si am mai adaugat si niste cubulete de cascaval in compozitie. dementialeeeeeee!!! multumesc pentru retete, ma inspir mereu din ceea ce gatesti tu. felicitari!
    multi pupici.

  23. Lorena spune:

    buna, Laura draga! esti nu numai un mare talent culinar dar si o eleva silitoare care se documenteaza mult ca sa ne explice noua toate detaliile de pruductie! felicitari! esti singura persoana la care am intalnit atatea date utile, explicatii….sigur nu esti profesoara???:)
    am incercat cu succes multe retete de la tine si ma tenteaza panica asta. am o oala de lut, cu capac, destul de larga ca sa incapa o paine in ea. ce zici? sa ma risc sa o fac in oala de lut? multumesc.

    • Laura spune:

      Lorena, draga mea, multumesc mult pentru aprecieri!!
      O sa iasa o nebunie in oala cu lut. Este absolut perfecta pentru paine.
      Pup dulce dulce!!!

  24. Paine de casa spune:

    Laura draga,
    Esti mereu o scumpa, ai niste retete minunate si te apreciez enorm. Am o problema si as vrea sa te intreb pe tn, poate ma lamuresti. Cateodata cand fac paine imi iese aproape cruda in mijloc ( nici dupa 2 ore nu se coace, daca o lovesc nu suna a gol) si asta mi se intampla si la painea cu banane ( iese cruda, nu are textura aia alveolata). Care ar fi explicatia? Folosesc mereu acelasi tip de faina, aceasi drojdie, acelasi cuptor, aceasi reteta, etc. Painica asta a ta am facut-o de 2 ori si a iesit perfect, atata de buna k am mancat-o rapid. Ultima data insa a iesit cruda, coaja super tare si in mijloc cruda. Unde crezi k gresesc? ( Aaaaa nu am masina pt facut painica).Te poop dulce si ms mult!

    • Laura spune:

      Paine de casa, draga mea, daca painica asta a iesit bine de 2 ori si o data a iesit cruda, mi-e tare teama ca ai o problema cu cuptorul.:(((
      Painea cu banane are o consistenta umeda si cel mai bine ar fi sa o coci in cuptorul ventilat. In acest fel, excesul de umiditate este eliminat si painica va iesi cum trebuie.
      Ce tip de cuptor ai? Pe gaz sau curent?
      Pup dulce!!

  25. Paine de casa spune:

    Laura scumpa,
    Da, ma gandeam eu ca problema e cuptorul. Am refacut painica chiar ieri si a iesit ft ft ft buna. Cuptorul meu e electric ( nu are ventilator) si mereu il programez la temperatura ce se cere in reteta, mereu il las sa se preincalzeasca ( practic, fac mereu acelasi lucru dar rezultatul uneori un este cel asteptat). Oricum, multumesc mult pt sfaturi si pt retetele minunate. Pupici multi!

    • Laura spune:

      Draga mea, ma bucur tare tare mult ca ti-a reusit painica!!
      Sa stii ca sunt unele cuptoare care nu se incalzesc la temperatura setata de tine. Tocmai de accea, iti recomand sa iti cumperi un termometru pentru cuptor ca sa iti dai seama exact ce temperatura atinge.
      Eu am avut un cuptor pe care daca il setam la 180°C, atingea numai 160°C. Deci, neaparat un termometru ca sa te lamuresti unde e problema.
      Pup dulce!!

  26. olga spune:

    Asa cum am promis am revenit cu comentariul, dupa ce am incercat si eu minunea asta de paine. Am facut-o mu olive verzi, doar ca in ultumul moment cind a trebuit sa pun cratita cu capac in cuptor, mi-am dat seama ca cratita mea cu capac era in garaj, ascunsa intr-o cutie, tocmai pe ultimul raft se sus, si ca in casa aveam doar o cratita cu mainerele de pluta sau ceva de genul, si alte 3 craticioare cu capac de sticla, asa ca a trebuit sa o fac in tava. evident nu a avut toate crapaturile astea la suprafata, dar s-a copt la fel de bine si a fost foarte foarte buna. Sotului meu nu-i plac maslinele nici verzi si nici negre, de niciun fel si sub nicio forma, asa ca am papat-o eu cu fratele meu, sotul meu a gustat-o doar, evident eliminind orice bucatica de maslina prezenta :D. cred ca data viitoare o s-o fac cu nuci sau cu seminte de floarea soarelui, desi m-iar placea sa o incerc cu bucatele de rosii deshidratate.
    Te pup si multumesc de reteta super gustoasa.

    • Laura spune:

      Olga, draga mea, ma bucur tare mult ca ti-a placut!! Eu sunt mare amatoare de masline negre, sotul meu adora maslinele verzi.
      Multumesc ca ai incercat-o!! sa va fie de bine!
      Pup!!

  27. Nadia spune:

    M-am inspirat din reteta asta, dar am modificat-o putin. Eu am pus faina 650, tarate, seminte de floarea soarelui si dovleac plus o mana buna de cereale de ovaz. Rezultatul? O paine delicioasa, foarte aspectoasa, exact ca in pozele tale. N-am stiut cat de mult poate conta modul de coacere (a fost prima data cand am facut paine in oala de aluminiu). Am cuptor pe gaz, dar painea s-a rumenit chiar si asa foarte frumos.
    Retele tale ma inspira, tot ce am incercat de pe blogul tau mi-a reusit! Felicitari!

  28. bianca spune:

    hola laura vreau sa-ti zic ca am facut si eu painea asta si am avut mari emotii,pt ca mie nu prea mi se da bine sa fac paine acasa ,dar vreau sa spun ca a iesit de milioane.Eu nu am avut masline si am pus seminte de bostan si am pus si ceva faina integrala.Supeeeeer de buna painica,merci mult pt reteta

  29. claudia spune:

    Buna Laura,
    am facut ieri painea asta,dar cu oregano si seminte de in,a iesit ataaaaat de buna!!!!Asa ca azi repet reteta din 1kg faina si incerc cu nuci.
    Mersi,e excelent blogul tau,o zi buna!

  30. Ionela spune:

    Laura, spune-mi,te rog, painea nu trebuie sa atinga peretii vasullui? Ma gandeam s-o fac intr-un vas yena oval cu capac, ar iesi?

  31. Ceza spune:

    Draga Laura,

    Esti o inspiratie pentru mine! Vreau sa-ti multumesc, in special pentru reteta aceasta minunata de paine. Noua ne place painea alba si pe cat posibil, facuta in casa (asa controlez ce pun in ea). Am facut multa vreme la masina de facut paine, dar in general rezulta o paine mai sfaramicioasa, buna dar nu foarte aproape de ceea ce intelegem noi prin „paine alba”. Reteta aceasta este ceea ce cautam de mult: rapida, fara framantat, iar rezultatul este o paine elastica, aerata, care tine foarte bine si foarte gustoasa.
    Felicitari si iti multumesc ca existi si ca ai rabdarea sa ne impartasesti, pas cu pas, retetele.
    P.S. Acum coc „biscuitii cu ciocolata” :-).

  32. Ioana spune:

    Buna Laura,

    Am mai facut o sigura data paine fara framantare si care sa fie pusa intr-o tava fierbinte si nu mi-a placut cum a iesit. Probabil de vina a fost faptul ca oala avea un fund subtire. De data asta am facut-o intr-un vas de ceramica si pot sa spun din suflet, multumesc de reteta! Este foarte buna! Excelenta de-a dreptul si mi-a iesit asa cu varfuri:D Multumesc inca o data! Si am si rosii dishidratate, deci urmatoarea va fi cu rosii.

    O zi minunata sa ai!

  33. Marilena spune:

    draga Laura, intrebarea mea este daca aceasta reteta merge si la masina de facut paine. ce cantitate are painea, ca poate asa reusesc sa gasesc un program adecvat.multumesc

    • Laura spune:

      Marilena, draga mea, intr-adevar, masina de paine este extrem de practica, dar painea coapta intr-un astfel de cuptor nu are un gust extraordinar.
      Te sfatuiesc sa o coci in cuptorul traditional, urmand indicatiile din reteta, daca vrei sa te bucuri de o paine asemanatoare celei coapte pe vatra.
      Daca totusi vrei sa o incerci in masina de paine, fixeaz-o la 750 gr, iar programul sa fie cel cu crusta foarte bine bronzata.
      Fiind o paine destul de hidratata, ii trebuie un timp de coacere mai lung in masina de paine.
      Pup cu drag!

  34. Beatu Alice spune:

    Aceasta painica este senzationala. Fetita mea o adora ii place si goala cand vine de la scoala. Chiar si dupa trei zile a fost la fel de buna.

  35. Laura B spune:

    Laura, draga mea,
    Acesta este una dintre cele mai bune painici pe care le-am mancat vreodata. Deja am pierdut sirul de cat de multe ori am facut-o. Familia mea o iubeste, prietenii o iubesc…atat de mult incat de fiecare data cand vin in vizita, suna cu cateva ore inainte sa ma puna la treaba. Nu ca ar fi mult de munca, este atat de usor de facut incat nu iti vine sa crezi cat de buna iese.
    Multumesc tare mult de reteta!
    Te pup cu drag,
    Laura B!

  36. alexandra spune:

    buna ziua doamna laura am facut painea rustica cu masline….totul a fost bine pana ce am scoso din cuptor si am inceput sa o feliez:(….inauntru nu era coapta bine dar inafara era rumenita bn:(…oare dk nu sa copt si inauntru?oare din cauza cuptorului?daca aveti timp va rog sa imi rapundeti

    • Laura spune:

      Draga mea, daca era rumenita bine dar cruda in interior, iti recomand sa o coci la o temperatura mai mica si sa o tii in cuptor cu cca 15 minute in plus fata de timpul prevazut in reteta. Te sfatuiesc sa o coci pe etajul de mijloc al cuptorului. In cazul tau, pe treapta a patra.
      Pup cu drag.

  37. GEANY spune:

    Buna Laura , am si eu o mica intrebare , aceasta paine poate fi mancata si la regimul Dukan /
    Pot pune de exemplu ceapa deshidratata?
    Te pup si spor la treaba.

  38. georgy spune:

    arata foarte bine. de mult nu am mai mancat paine facuta in casa. ma gandeam, oare daca o fac in tava de cozonac e ok? pentru ca nu am numai cratite teflonate.

  39. Irina spune:

    Excelenta rețeta! După ce am fost cucerită de mașina de pâine, descopar, cu plăcere, framantatul painii in casa. Insa cea mai mare bucurie a fost ca fiica mea a apreciat aceasta pâine.

  40. grasu spune:

    Foarte frumoasa painea dar puteai sa o prezinti pur si simplu fara sa ne explici cum ai plecat tu din italia in germania si apoi austria . dupa parerea mea comentarii absolut inutile . ce are de a face painea cu masline cu traseul tau enumerat mai sus ??? Doar ca sa te dai un pic mare

    • Laura spune:

      Grasu, ma bucur ca iti place painea.
      Blogul meu nu este doar o pagina culinara. In toti acesti ani, cei care mi-au trecut pragul virtual, mi-au devenit prieteni. Tocmai de aceea exista, cand este cazul, si o poveste pe langa retete. Nu mi se pare ca „ma dau mare” daca trec prin Austria si apoi ajung in Germania. Sunt milioane de persoane care o fac.

  41. Mihaela spune:

    Draga mea Laura,

    aseara am facut si eu aceasta painica. Este puuuur si siiiimplu divina; nu ma asteptam sa iasa exact ca cea din poze!!!
    Felicitari pentru tot ce faci si pentru faptul ca ne impartasesti toate secretele!!!

  42. Poliana spune:

    Am facut aceasta pâine. Este extraordinara. Nu am mâncat pâine mai buna decât aceasta. Si fara măsline pâinea iese foarte buna. Ideea cu Pulsul pâinii in oala si coaptă cu capac este una nemaipomenita . Mulțumim Laura pt reteta . Apreciez foarte mult blogul tau, Rețetele postate aici. Am încercat cateva.

  43. Frida spune:

    Hi!

    Thanks for this recipe!! I made it a few nights ago, and it was sooooo gooood!!! I loved it! Today i’m gonna do it again, and try it with walnuts in it…

  44. Sebaio spune:

    Intai de toate, multumesc muuult pentru reteta! Ai iesit divina!
    Pentru ca aveam in casa am folosit malt de orz. Mirosul usor, dar specific al maltului nu se simte absolut deloc, iar painica iese frageda, nesfaramicioasa si foarte gustoasa.
    Intr-adevar, nu s-a lipit de vasul yena, a facut o crusta crocanta si consistenta si aroma maslinelor se potriveste de minune.
    a avut un succes nebun. Am rupt-o cu mainile si am mancat-o calda la cina. O voi face des si sper ca apuc sa vad cum este si a doua zi 🙂

    Multumesc!

  45. Michael spune:

    Chiar acum mamanc o felie de paine goala. Este delicioassa. Yummy! Iubesc retetele tale si astept orice reteta noua!

  46. Camelia spune:

    Un succes garantat! Efortul este minim, dar ai nevoie de timp pt ca painica sa crească. Nu e prima oară când fac pâine, dar e prima data când încerc aceasta reteta si sunt incantata. Fetițele mele, deasemenea. De-abia astept sa încerc si alt tip de umplutura. Mulțumim mult ca ne împărtășești astfel de bunătăți ( nu e nici prima, nici ultima reteta de pe site pe care o încerc).

  47. Roxana spune:

    Buna Laura, am facut painica aceasta acum 2 ani si a iesit excelenta. Acum am si un baietel si as vrea sa o fac din nou, dar cu maia. Ma poti ajuta, te rog spunandu-mi in ce consta modificarea retetei? Multumesc si mult succes in continuare!

  48. Bianca spune:

    Arata extraordinar!

    As vrea sa stiu, neaparat trebuie pusa in forma?
    Si inca ceva, masline facute in casa…?
    Multumesc, retelete sunt minunate.

    • Laura Adamache spune:

      Draga Bianca, da, painea trebuie coapta intr-o cratita de inox. Eu am preparat maslinele in casa, dar poti folosi si din comert. Iti recomand maslinele Kalamata, sunt foarte gustoase.
      Reteta pentru maslinele preparate in casa este aici:

  49. Simona spune:

    Arata foarte bine, insa mie mi-a iesit cam tare. S-a intarit si dupa ce s-a racit, dar si cand am scos-o era cam tare. Ai idee de ce? Am urmarit reteta intocmai, doar ca am folosit un ceaun cu capac in loc de oala inox!
    Multumesc frumos si felicitari pentru retete! Sunt minunate!

  50. Alina G spune:

    Mulțumim!
    Cea mai buna pâine ever 😉 su ușor de făcut.
    Incercată alaltăieri, aproape terminată ieri, mi-am sabotat dieta dar nu regret nimic ! .
    Superbă: aspect, textura , gust .
    Nu cred că am cum sa atașez o poza 🙂
    Abia aștept să mai încerc rețete !

  51. Simona spune:

    Trebuie o oală de 30 cm inălțime? Așa înaltă? Înseamnă că trebuie pusă pe nivelul cel mai de jos. Mulțumesc

    • Laura Adamache spune:

      Draga Simona, cratita trebuie sa aiba o inaltime intre 10-15 cm. Eu am copt-o prima data intr-o cratita inalta, nu aveam alta, dar ulterior am folosit o cratita de 12 cm inaltime, a iesit perfect.
      Cu drag!

  52. Camelia spune:

    Buna Laura in wekend am facut reteta de paine rustica a iesit o minunatie😋😋😋problema ca se termina prea repede.Am facut cu masline si cu rosi uscate mam o minunatie.Cea ce imi place ca nu trebuie framantata.
    Ps gospodine harnice eu nu am avut oala de inox cu capac de inox asa ca am copto in tava de yena peste care am pus o tava de copt normala.

  53. Corina D. spune:

    Buna, in cazul in care doresc sa inlocuiesc maslinele cu seminte sau ierburi sau nuci, care ar fi cantitatile care trebuie puse la cantitatile prezentate de tine. Multumesc!

  54. Mihaela spune:

    Astăzi am făcut pâinica aşa cum mi-ai răspuns pe Fb: 300g faina integrala şi 200 albă,la care am adăugat in şi oregano. A ieşit delicioasă şi îţi mulţumesc!! Mărturisesc că mă inspir de pe blogul tău de ceva timp,( de vreun an) dar nu ţi-am scris niciodată. Te felicit nu doar pentru ceea ce găteşti atât de bine, dar şi pentru faptul că rămâi conectată cu noi, cei novici în arta culinară! Îţi doresc spor în toate!!

  55. Adriana spune:

    Buna, doar ce am scos minunatia din cuptor. Mentionez ca am folosit faina 650 si cum am tot uitat sa iau masline am adaugat 100g de.mix de seminte, am facut-o intr-o oala de.aluminiu si desi.cuptoru.este pe.gaz, i-a iesit.o crusta.geniala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

lauraadamache.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor